Lovitură neașteptată pentru postul Kanal D. Una dontre cele mai vizionate emisiuni ale postului va rămâne fără un membru foarte important. Se pare că motivul se datorează afacerilor sale. Acesta a declarat că și-a neglijat afacerile și a ales să se ocupe exclusiv de asta.
Este vorba despre creatorul de modă Răzvan Ciobanu, jurat la emisiunea „Bravo, ai stil!”. Vedeta a colaborat cu televiziunea Kanal D pentru trei sezoane ale emisiunii „Bravo, si stil!”.
„«Bravo ai stil!» a fost singurul proiect TV din care mi-am dorit să fac parte. Din nefericire pentru mine, activitatea mea ca designer şi clienţii mei au avut de suferit. Aşa că am ales ca pentru o perioadă să mă ocup exclusiv de atelier, clienţi şi colecţii noi. Dar sunt recunoscător celor din famila Kanal D că au avut încredere în mine să îmi pună pe umeri aşa o parte importantă din show”, a spus Răzvan Ciobanu, potrivit unui anunţ făcut de televiziunea Kanal D.
„Sigur că «porţile» rămân deschise şi poate vom mai avea colaborări în viitor. Acum am nevoie să petrec timp cu mine ca designer. Sigur că nu a fost o decizie simplă. Dar asta simţ că trebuia să fac”, a adăugat el.
Vezi și Detaliu mai puțin cunoscut din viața lui Mircea Badea: Cine este și cu ce se ocupă tatăl celebrului realizator
Ce salariu încasează în fiecare lună actuala soție a lui Călin Popescu Tăriceanu și unde lucrează
Lovitură neașteptată pentru Kanal D: Ce vedetă va părăsi postul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

circa 1 oră în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial



