Noile generații primesc o imensă lovitură! Pensiile tinerilor vor fi afectate destul de mult, susțin experții. Potrivit vicepreședintelui Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), Andreea Pipernea, reducerea contribuţiilor afectează pensia de peste ani a generaţiei tinere şi potenţialul de investiţii în economie, chiar dacă arhitectura sistemului a rămas neschimbată în 2018.
„În ceea ce priveşte rolul social, fondurile de pensii susţin milioane de români în demersul lor de a-şi asigura un trai decent la bătrâneţe, prin completarea pensiei publice şi diversificarea surselor de venit la pensie, ceea ce contribuie la degrevarea bugetului asigurărilor sociale de presiunea dezechilibrelor demografice viitoare. Impactul pozitiv al Pilonului II la nivel economic şi social este însă proporţional cu valoarea activelor pe care le gestionează. Implicit, chiar dacă arhitectura sistemului a rămas neschimbată în 2018, reducerea contribuţiilor afectează pensia de peste ani a generaţiei tinere şi potenţialul de investiţii în economie. Astfel de schimbări este de preferat să fie reversate în următorii ani, stabilitatea şi predictibilitatea legislativă fiind cruciale pentru dezvoltarea sustenabilă viitoare a Pilonului II în România", a declarat Andreea Pipernea, conform Agerpres.
Pipernea afirmă că Pilonul II a avut rezultate bune în ultimii ani, fondurile de pensii private din România înregistrând o performanţă de top în Europa. Totodată, acestea sunt printre cei mai importanţi investitori instituţionali din economia locală, deţinând aproximativ 20% din acţiunile liber tranzacţionate la Bursa de Valori de la Bucureşti şi circa 7% din datoria publică a României.
APAPR menţionează că, în cel mai recent raport de ţară privind evoluţia economică a României, Comisia Europeană critică ferm reducerea contribuţiei virate Pilonului II, despre care afirmă că a fost "motivată de probleme fiscale pe termen scurt, fără legătură cu performanţa bună a fondurilor de pensii private" şi că "este de natură să afecteze sistemul de pensii în general şi piaţa de capital a României".
„Guvernul României a revenit parţial asupra reformei din 2008 prin care a introdus un sistem de pensii multi-pilon. Această reformă prevede faptul că o parte din contribuţia de asigurări sociale de stat este virată unor fonduri de pensii administrate privat, bazate pe conturi individuale, de tip contribuţii-definite (Pilonul II de pensii). Potrivit legislaţiei, cota de contribuţie virată Pilonului II trebuia să crească treptat la 6% din salariul brut. Cu toate acestea, în 2016, nivelul contribuţiei a fost majorat de Guvern la doar 5,1% (în loc de 5,5%), iar în 2017 acest nivel a fost menţinut. În noiembrie 2017, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care taie această contribuţie la 3,75% din salariile brute începând cu anul 2018. Această modificare va reduce deficitul bugetar pe termen scurt, însă acest avantaj fiscal se va disipa pe termen lung, pe măsură ce contribuţiile nevirate Pilonului II înseamnă o creştere a obligaţiilor statului de a plăti pensii publice în viitor. De asemenea, această modificare va duce la reducerea gradului de diversificare a venitului românilor la vârsta pensionării. În acelaşi timp, măsura ar putea avea implicaţii negative asupra pieţelor financiare", se spune în Raportul Comisiei.
Vezi și După ce a fost cumpărată de un colos american, o companie din România pune la bătaie sute de posturi! Are TREI fabrici mari pe piața locală
GEST FABULOS al Simonei Halep: Darul care poate salva vieţi – Andreea Esca s-a ocupat de tot
ALERTĂ! Produs contaminat cu salmonella: În ce magazin din România s-a descoperit- autorităţile intervin ÎN FORŢĂ
Lovitură pentru noile generații! Cum le vor fi AFECTATE pensiile
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



