Sorin Ilieșiu a dezvăluit că audiențele România TV au explodat în ultimii ani de Revelion și că postul a ocupat poziția secundă la nivel național, în timp ce PRO TV-ul s-a clasat doar pe locul șapte.
„În calitate de membru permanent (începând din anul 1998) al Juriului care, de peste un sfert de secol, acordă în fiecare an Premiile Naţionale de Televiziune APTR (respectiv premiile Asociaţiei Profesioniştilor de Televiziune din România), îmi exprim regretul că niciuna dintre emisiunile produse de „România TV” nu s-a regăsit printre cele distinse în cadrul Galei Premiilor APTR „Centenar 2018”, dedicate aniversării a 100 de ani de la Marea Unire, gală care a avut loc acum trei zile la Teatrul Național din Bucureşti.
Consider că multe dintre emisiunile create de „România TV” în ultimii ani au fost însuflețite de un spirit patriotic demn de Centenarul Marii Uniri precum și de preocuparea meritorie de a prezenta emoționant și sugestiv identitatea națională românească.
Pe de altă parte, subliniez că multe emisiuni ale „României TV” s-au remarcat prin dezbateri reale și credibile - la un nivel fără egal -, ale unor teme de mare interes național, precum cele dedicate pensiilor și salariilor.
Nu în ultimul rând, apreciez că numeroase reportaje documentare produse de „România TV” reprezintă adevărate „bijuterii” atât din perspectiva experților în comunicare cât și, mai ales, a impactului mediatic.
Și pentru că ne apropiem de Anul Nou, nu avem voie să uităm că Revelioanele „României TV” au realizat audiențe record în ultimii ani: LOCUL 2 LA NIVEL NAȚIONAL, pe locul 7 fiind, de exemplu, PRO TV. La ultimul revelion, peste un milion de români s-au uitat la „România TV” în timp ce la PRO TV s-au uitat doar 300.000. Iată că ceea ce an de an se dovedește un vis de neîmplinit pentru posturi TV cu experință și mari resurse financiare, a devenit realitate pentru „România TV”: LOCUL DOI PE ȚARĂ! Această mare performanță a fost posibilă datorită creativității excepționale a profesioniștilor „României TV”, în pofida resurselor financiare mult mai mici decât ale celor pe care i-a surclasat din perspectiva aprecierii de către Marele Public. Marele Public, singurul Judecător în fața căruia ne înclinăm „ca să nu rătăcim”.
Din multe puncte de vedere, „România TV” nu își dezminte numele. E o uriașă onoare atunci când reușești să onorezi un asemenea nume. „România TV” merită premiul „Suflet de român”. Dacă nu mă credeți, uitați-vă de Crăciun și de Revelion la România TV”, anunță Sorin Ilieșiu.
Vezi și A ieșit la iveală! Klaus Iohannis i-ar pregăti marea lovitură Olguței Vasilescu
Milioane de români sunt vizați: Ce trebuie să aibă instalat pentru a nu fi sancționați
Olguța Vasilescu, dezvăluire de proporții! De cine a fost blocată legea pensiilor
















