Statele Unite ale Americii se pregătesc să confişte bunurile oligarhilor ruşi şi să trimită banii obţinuţi din vânzarea acestora direct în Ucraina. Anunțul a fost făcut de liderul democrat al Senatului SUA, Chuck Schumer, scrie news.ro
”Ucraina are nevoie de tot ajutorul pe care îl poate primi şi, în acelaşi timp, avem nevoie de toate activele pe care le putem pune împreună pentru a oferi Ucrainei ajutorul de care are nevoie”, a spus Schumer la o conferinţă de presă la New York.
Preşedintele Joe Biden a cerut joi Congresului să aprobe o asistenţă de 33 de miliarde de dolari pentru Kiev, ceea ce ar marca o escaladare dramatică a finanţării SUA pentru Ucraina la mai bine de două luni după ce a fost invadată de Rusia.
Schumer a spus că administraţia Biden le-a cerut parlamentarilor să introducă prevederi în proiectul de lege pentru ajutor pentru a-l ajuta să sechestreze activele, să le lichideze şi să trimită Ucrainei banii.
Camera Reprezentanţilor SUA şi-a semnalat sprijinul pentru a acordare mai multă putere administraţiei de a viza oligarhii care profită de pe urma asocierii lor cu preşedintele rus Vladimir Putin, când a aprobat miercuri o legislaţie neobligatorie.
Finanţarea de 33 de miliarde de dolari pentru Ucraina, pe care parlamentarii au spus că vor să o aprobe rapid, va fi folosită pentru a oferi arme, muniţie şi alte asistenţe militare, precum şi ajutor economic şi umanitar direct Ucrainei, scrie news.ro
'Lovitură' pentru apropiații lui Vladimir Putin! Se pregătește confiscarea bunurilor oligarhilor ruşi
Trending

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

08:48Entertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV

15 minute în urmăActual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



