Peste 100 de persoane au dat în judecată Guvernul României, la inițiativa lui Cristian Vasilcoiu, fost jurnalist și consilier la Ministerul Muncii.
Concret, în iulie 2020, Vasilcoiu făcea plângere împotriva Guvernului Orban, pentru a fi dublate alocațiile: la 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap; la 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani; la 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
Astăzi, procesul a început cu o amânare.
„Justiția a pus, în sfârșit, pe rol, cauza privind dublarea alocațiilor copiilor, a cărei inițiativă am avut-o anul trecut!
Procesul a început cu o... amânare, pe motiv că Justiția nu l-a găsit pe Cîțu să îi înmâneze citația.
Nu-i nimic, avem răbdare, dar aș sugera Justiției să îl caute la Palatul Victoria, cât încă mai e acolo, ca să nu amâne, din nou, procesul și pe 10 iunie!”, este mesajul postat de Vasilcoiu, pe Facebook.
„Solutia pe scurt: Pentru a se comunica cererea modificatoare depusă de reclamanţi în şedinţă publică către pârâţi, se va amâna cauza”, se arată pe portalul instanțelor de judecată.
Următorul termen a fost fixat pentru 10.06.2021.
Trebuie să precizăm că Guvernul a ales să aplice etapizat dublarea alocațiilor.
Astfel, la ora actuală, valoarea alocațiilor este de 427 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap și 214 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani.
Lovitură pentru Cabinetul Cîțu! Guvernul PNL-USR-PLUS-UDMR ar putea fi obligat să majoreze alocațiile!
Trending

10:51Actual
Traian Băsescu a devenit sfătuitorul lui Nicușor Dan. Fostul șef al statului știe care este slăbiciunea lui Donald Trump și cum poate profita România de ea

11 marSocial
CNPP virează în martie cu 2.700 de lei mai mult pentru unii pensionari

10:24Externe
Ce i-a transmis Vladimir Putin lui Donald Trump după zvonul care a alimentat cea mai mare temere a lumii

13:01Actual
Dascălii români mai bogați ca Ion Țiriac și frații Pavăl. Averea fabuloasă pe care au strâns-o îi clasează pe locuri excelente în topul Forbes al miliardarilor lumii

08:31Externe
Invazie în UK datorită unui film care rulează și în România. Turiștii dau năvală în capitala Marii Britanii

16:23Actual
100 de euro chiria și 10 lei pe zi ca să mănânce. Țara unde un pensionar și-a găsit liniștea

09:16Externe
Prințesa ajunsă cerșetoare. De la 75.000 de dolari pe an, la ajutor social a fost doar un pas și implementarea AI

09:52Externe
Gogoși de la Lidl, în loc de lemne de foc. Gestul incredibil al unui client fidel al retailerului german

14:02Actual
Nicușor Dan îi dă undă verde lui Donald Trump. Președintele României a acceptat propunerea SUA de a disloca avioane de realimentare şi echipamente militare de monitorizare la baza Mihail Kogălniceanu

15:24Externe



