Conducătorii de trotinete care încalcă regulile de circulație vor putea primi amenzi de la Poliția Locală. Legea a fost adoptată de Parlament.
Proiectul de lege potrivit căruia poliția locală are atribuția de a aplica sancțiuni conducătorilor de trotinete electrice, a fost adoptată de Camera Deputaților.
Iniţiativa legislativă modifică art. 7 alin. (1) lit. j) din legea 155/2010, iar în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, poliţia locală are şi atribuţia de a constata contravenţii şi aplica sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede, trotinete electrice şi vehicule cu tracţiune animală.
Forma în vigoare a legii precizează că poliţia locală "constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede şi vehicule cu tracţiune animală".
Senatul a adoptat proiectul încă din luna mai, în calitate de prim for sesizat.
Votul Camerei Deputaţilor a fost decizional şi astfel legea merge la promulgare, scrie antena3.ro
Lovitură pentru conducătorii de trotinete! Cei care încalcă regulile de circulație vor fi amendați
Trending

17 octSocial
Permisul de conducere din România și toate țările membre UE se schimbă. Ce presupune modificarea notabilă și ce au de făcut șoferii

17 octEconomie
Când începe, de fapt, Black Friday în România. Data este mult mai aproape decât în alți ani, magazinele și-au schimbat strategia

17 octSocial
Cerem sprijin de la NATO, după ce mai multe drone ne-au intrat în țară. Cât de gravă este situația

17 octSocial
Au rămas rafturile goale în supermarketuri ca în pandemie. Regiunea unde și românii s-au apucat să-și facă provizii

17 octSocial
Verificarea online a amenzilor. Nu mai aștepți să vină prin poștă documentul, durează doar câteva minute

17 octSocial
Ciprian Ciucu vrea să curețe grafitti-urile din București. Nicușor Dan a criticat aspru doleanța edilului, din punct de vedere legal

17 octSocial
Irina Rimes, out de la Vocea României. Ce a comentat despre colegii de la PRO TV, înainte de plecarea de la masa antrenorilor

17 octActual
Cât ai, legal, dreptul de retur la un produs. Cum procedezi dacă l-ai scos deja din cutie

17 octSocial
Vremea noiembrie 2026. Temperaturile și fenomenele meteo care ne așteaptă de luna viitoare, în întreaga țară

17 octSocial
Horoscop 2027. Primele previziuni astrale pentru anul viitor, ce spun astrologii, pentru fiecare zodie, pe plan financiar
Articole Similare

06:30Horoscop
Horoscop financiar 18 octombrie 2026: Previziuni pentru toate zodiile

17 octActual
Cât ai, legal, dreptul de retur la un produs. Cum procedezi dacă l-ai scos deja din cutie

17 octHoroscop
Horoscop financiar 17 octombrie: Oportunități pentru toate zodiile

16 octEconomie
Curs valutar BNR 16 octombrie 2026: euro și dolarul cresc

16 octActual



