Gigantul Telekom România a intrat în colimatorul Consiliului Concurenței. Consiliul Concurenţei derulează o investigație privind un posibil abuz de poziție dominantă al companiei Telekom Romania Communications SA pe piața serviciului de emitere a avizului tehnic de amplasament.
Pentru a obține autorizație de construire sunt necesare avize de la administratorii/furnizorii de utilități urbane, numite avize de amplasament. Aceste avize, enumerate în certificatul de urbanism, sunt necesare pentru a stabili dacă construcția propusă nu creează dificultăți în funcționarea rețelelor edilitare din zonă, iar operatorii le emit contra cost.
Astfel, autoritatea de concurenţă deţine indicii că, fără a avea o justificare economică, Telekom Romania Communications SA a impus, în anul 2019, un tarif mult mai mare comparativ cu anul anterior pentru emiterea avizului necesar pentru autorizarea executării construcției.
Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediul companiei, documentele ridicate aflându-se în analiza autorității de concurență, în cadrul procedurii specifice de investigație.
Inspecţiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigaţiei, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunţare a autorității de concurență în ceea ce priveşte existenţa unei încălcări a Legii concurenţei.
În situația în care Consiliul Concurenței va constata încălcarea regulilor de concurență, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri.
Vezi și
EXCLUSIV Octav Bjoza reacționează la acuzațiile lui Florin Cîțu: ‘Fals grosolan! N-am avut niciodată ceva împotriva vreunei etnii!’
Solicitare urgentă către Ludovic Orban și Florin Cîțu! Parlamentari AUR, PNL, PSD și societatea civilă cer repunerea în funcție a lui Octav Bjoza
Lovitură pentru gigantul Telekom! Riscă o amendă uriașă! Consiliul Concurenței pune tunurile pe companie!
Trending

30 marActual
Peștele cu urme de paraziți, un pericol pentru sănătate. Locuri de evitat când cumpărați alimentul

30 marActual
Schimbare pentru noile buletine, după valuri de reclamații. Decizia a intrat în vigoare din martie 2026

30 marSocial
Crește vârsta de pensionare pentru milioane de români. Noua lege, gata în aprilie

30 marActual
Carnea de miel, lux de Paște. Prețul exorbitant, luat în vizor de Protecția Consumatorilor

30 marActual
Cum și când se dă indexul la E.ON. Beneficiile autocitirii

30 marActual
[P]Cum aleg marile companii un scaun de birou StableDesk pentru spațiile office moderne și de ce
Articole Similare

29 marEconomie
RO e‑Factura, obligație de la 1 iunie 2026 și pentru acești români. Nu contează că ești persoană fizică

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie



