Avocata Ingrid Mocanu, fost vicepreşedinte ANPR şi fost director în cadrul Ministerului Justiţiei, a fost achitată definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un dosar privind retrocedările. În acelaşi dosar au fost achitaţi Horia Georgescu şi fostul deputat Marko Attila-Gabor, iar fostul deputat PNL Theodor Nicolescu a fost condamnat la 8 ani închisoare cu executare.
"Vreau să mulțumesc judecătorilor care și-au făcut datoria, care au avut curajul și verticalitatea să își facă meseria așa cum trebuie să și-o facă un judecător, dincolo de presiuni. În România, ca judecător, a devenit foarte periculos să îți faci meseria în mod corect pentru că este oricând posibil să te trezești cu invenții.
Aș vrea să mulțumesc tuturor celor din presă, care mi-au dat șansa să am și eu un punct de vedere. Vreau să spun că toți cei care au greșit ar trebui să răspundă și că într-un stat de drept cei care încalcă legea trebuie să răspundă.
Mai mult ca sigur a fost un dosar politic, iar curajul judecătorilor e cu atât mai mare. De aceea, eu cred că judecătorilor care sunt corecți ar trebui să li se ridice statui.
Vă mulțumesc dumneavoastră, domnului Gâdea care a avut încredere. Avea resentimente față de Horia Georgescu și cu toate acestea m-a chemat în platoul dumnealui și mi-a dat o platformă să îmi expun punctul de vedere. Mi se pare că presa e la fel de importantă ca judecătorii într-un stat de drept", a declarat Ingrid Mocanu, la Antena 3.
În acest dosar, procurorii DNA au dispus, în 9 aprilie 2015, trimiterea în judecată în judecată a opt persoane care, la data faptelor, făceau parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum şi a patru inculpaţi care aveau calitatea de experţi evaluatori autorizaţi.
Anchetatorii susţin că, prin acţiunile sau inacţiunile lor intenţionate, cei 12 inculpaţi au produs un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de aproape 90 de milioane de euro.
"Inculpaţii Ingrid Zaarour, Baciu Remus Virgil, Marko Attila-Gabor, Iuoraş Mihnea-Remus, Popa-Mocanu Ingrid-Luciana, Georgescu Horia, Canangiu Constantin-Cătălin şi Nicolescu Theodor Cătălin au fost, în perioada 2008, membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. În acea calitate, cei opt inculpaţi au emis, în cazul a trei dosare (nr.13653/FFCC/2008, nr.26600/CC/2006 şi nr.8745/CC/2006) titluri de despăgubire, pe baza unor rapoarte de evaluare contrare Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor şi contrare prevederilor art.13, art.10 alin.6 şi 7 din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei. Scopul acelor demersuri a fost supraevaluarea imobilelor menţionate, ceea ce a adus un prejudiciu bugetului de stat şi a asigurat avantaje patrimoniale unor persoane, cesionari ai drepturilor litigioase", susţinea DNA la momentul trimiterii în judecată.
SURSE Lovitură pentru Guvernul Dăncilă! Schema Kovesi-Iohannis-Birchall
Vești mari! Statul dă bani pentru majorarea salariilor- Cine sunt angajații norocoși
Șoferi, atenție! Ordinul a fost publicat: Din această săptămână, s-a dublat termenul
Lovitură pentru Ingrid Mocanu! Cunoscuta avocată a fost achitată definitiv
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



