Lovitură pentru PSD - cine este noul președinte al PE

Autor: Anca ANDREI, Redactor șef

Publicat: 18-01-2017 10:43

Actualizat: 18-01-2017 10:09

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Europarlamentarii PSD l-au susținut pe socialistul Gianni Pittela pentru președinția Parlamentului European, spunând de mai multe ori că acesta este un foarte bun prieten al României.


Doar că, acesta nu a reușit să-l devanseze pe principalul contracandidat, Antonia Tajani, din partea Partidului Popular European. Acesta a fost ales preşedinte al Parlamentului European, cu 351 de voturi, potrivit anunțului făcut de preşedintele în exerciţiu al PE, Martin Schulz. Gianni Pittella a obţinut doar 282.


Tajani este un politician cu experienţă, fost vicepreşedinte al Europarlamentului, fost comisar european pentru Industrie şi Antreprenoriat şi fost vicepreşedinte al Comisiei Europene.


Vezi și Surpriză! Cine l-a „convins” pe Iohannis să meargă la ședința de Guvern


Înainte de a intra în politică, Tajani a fost ofiţer în Forţele Aeriene ale Italiei şi a lucrat apoi ca jurnalist, editor al secţiunii de afaceri parlamentare a publicaţiei "Il Settimanale", prezentator al radiojurnalului de la postul public de radio şi director al biroului de la Roma al cotidianului "Il Giornale". A fost trimis special în Liban, Uniunea Sovietică şi Somalia.


În 1994 a fost unul dintre fondatorii partidului Forza Italia şi coordonator regional al formaţiunii politice în Lazio până în 2005.


În primul guvern al lui Berlusconi (1994-1995), Tajani a fost purtător de cuvânt.


A fost ales în 2002 la Congresul de la Estoril unul dintre cei 10 vicepreşedinţi ai Partidului Popular European şi a fost reales în această funcţie la Congresul de la Roma, în 2006, şi în 2009 la Conferinţa de la Bonn şi în 2012 la Bucureşti.


Vezi și Afirmație uluitoare: „O parte a României este a Ungariei, iar alta a Moldovei”


Tajani a făcut valuri în 2014, când a refuzat indemnizaţia de 13.000 de euro e lună acordată de Comisia Europeană foştilor vice-preşedinţi ai Comisiei Europene timp de trei ani după încetarea mandatului. Politicianul italian a spus atunci că este o obligaţie morală să nu accepte aceşti bani atâta vreme cât activează ca euro-parlamentar.


Tajani este europarlamentar din 1994, iar din iunie 1999 până în mai 2008 a fost şeful delegaţiei Forza Italia în Parlamentul European.


Ca membru al PE, a fost membru al Comisiei pentru Politică Externă şi a Delegaţiei pentru relaţiile cu Israelul. Mai mult, este unul dintre membrii Convenţiei Europene care a pus la punct textul Constituţiei Europene care nu a mai intrat în vigoare, pentru că a fost respinsă la referendumurile din Franţa şi Olanda, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri