Se pregătește o schimbare majoră legată de asigurarea obligatorie a locuinţei. Un proiect de lege tocmai a trecut de votul decisiv din Camera Deputaților, iar dacă va fi promulgată de preşedinte, românii vor plăti cu 30% mai mult.
O nouă lovitură pentru românii care stau la bloc. Asigurarea obligatorie a locuinței contra dezastrelor naturale (PAD) este obligatorie de 13 ani, dar a fost încheiată doar de o mică parte dintre români. Vestea bună este că până acum nu a fost dată nicio amendă pentru cei care nu au respectat legea.
PAD acoperă daunele produse asupra locuinței de inundații (din cauze naturale), cutremure sau alunecări de teren şi costă maxim 20 de euro (100 de lei) pe an pentru locuințele din materiale moderne și 10 euro (50 de lei) pe an pentru cele din chirpici și alte materiale mai puțin rezistente, pentru care, în cazul în care se produce dezastrul poți primi maxim 20.000 de euro și respectiv 10.000 de euro.
De curând, un proiect ce prevede modificări importante legate de asigurarea obligatorie a locuinței a primit votul decisiv din Parlament. O primă schimbare ar fi creșterea primei de asigurare cu 30%, aceasta ajungând, prin urmare, la 130 de lei. De asemenea, clădirile cu bulină roșie vor putea fi asigurate facultativ, iar asigurarea va putea fi făcută și pe mai mulți ani, anunţă avocatnet.ro.
Pentru a stimula punerea în aplicare a sancțiunilor, amenzile contravenționale pentru neasigurarea locuințelor se vor duce integral la bugetul autorităților locale din localitatea de domiciliu a contravenientului. Amenzile în cazul românilor care nu au o poliţă PAD încheiată pentru locuință ajung până la la 500 de lei, scrie romaniatv.net
Lovitură pentru românii care stau la bloc! Proprietarii locuințelor riscă amenzi usturătoare dacă nu vor respecta legea
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



