Ruşii care trăiesc peste hotare şi nu au nicio legătură directă cu Vladimir Putin sau cu războiul din Ucraina suferă şi ei, deşi sunt nevinovaţi.
Le este greu să ducă un trai normal în ţările blocului comunitar. Sancțiunile impus de UE îi vizează şi pe ei.
Nu-şi pot deschide cont în bancă
Un exemplu concret este cel al Svetlanei Sarantseva, care s-a mutat în Portugalia din Singapore, în 2021. Femeia este unul dintre miile de ruși care trăiesc în Uniunea Europeană care s-au chinuit să deschidă un cont bancar sau au avut unul închis de la invazia Rusiei din februarie 2022 a Ucrainei.
Aceasta a contactat șase bănci, din aprilie 2022. I s-a spus că la banca online Moey! numai cetățenii portughezi puteau deschide un cont. Rivala N26 a răspuns că nu poate avea un cont comun cu soțul ei neamț din cauza naționalității sale. Bankinter a invocat o „lipsă de interes comercial”.
Au apelat la criptomonede
Ce alternative au avut ruşii care locuiesc în UE, dar care nu-şi pot încasa salariile într-un cont bancar? Să se descurce cu criptomonede.
Rușii care se chinuiau să deschidă conturi s-au împrumutat de la prieteni și familie sau chiar au folosit criptomonede pentru a se descurca, potrivit digi24. Cei care obțin accesul la un cont au fost adesea nevoiți să facă eforturi mari, de exemplu plătind avocații să se lupte pentru ei.
Teoretic, Comisia Europeană le permite ruşilor care locuiesc în alte state să beneficieze de servicii bancare, indiferent dacă dețin un permis de ședere sau doar o viză și specifică faptul că include cetățeni ruși.
Rușii și belarușii se confruntă cu un plafon de depozit de 100.000 de euro ca parte a sancțiunilor împotriva țărilor lor, cu excepția cazului în care au permis de ședere.
Ce salarii au bancherii de la Libra Bank
Apropo de banii din bănci, Libra Bank este singura bancă din România care a decis să fie 100% transparentă când vine vorba de salariile angajaților, în contextul unor noi recrutări.
Managerii de relații cu clienții au salarii brute cuprinse între 7.000 și 15.000 de lei. Salariul net este cuprins între 4.095 lei şi 8.775 lei lunar „în mână”, cum se mai spune. Posturi disponibile sunt în Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, în aceste momente.


















