Prețul petrolului a crescut vineri cu 1%, iar pe ansamblul săptămânii cu 4%, după ce Uniunea Europeană a confirmat că intenţionează să pună capăt tuturor importurilor de ţiţei şi produse petroliere rafinate din Rusia, scrie news.ro
Contractele futures pentru petrolul Brent au crescut cu 1,43 dolari, sau cu 1,3%, la 112,31 dolari pe baril până la ora 16:18 GMT (19:18 ora României), în timp ce preţul ţiţeiului West Texas Intermediate (WTI), de referinţă pe piaţa americană, a urcat cu 1,50 dolari, sau cu 1,4%, la 109,77 dolari pe baril.
”Pe termen scurt, elementele fundamentale ale petrolului sunt optimiste şi ne reţin doar temerile de încetinire a economiei în viitor”, a declarat Phil Flynn, analist la Price Futures Group.
Cotaţia petroluluiWTI a avansat în această săptămână cu aproximativ 6%, iar cea a petrolului Brent cu aproape 4%, după ce UE a stabilit un embargo asupra petrolului rusesc ca parte a celui mai dur pachet de sancţiuni împotriva Rusiei impus din cauza conflictului din Ucraina.
Propunerea de sancţiuni a UE include eliminarea treptată a importurilor de produse rafinate ruseşti până la sfârşitul anului 2022 şi interzicerea tuturor serviciilor de transport maritim şi de asigurare pentru transportul petrolului rusesc, transmite news.ro
Lovitură pentru toți șoferii! Prețul petrolului este în continuă creștere
Trending

07:54Actual
Prăbușirea Elenei Băsescu EBA. Fiica cea mică a fostului președinte al României a dispărut din prim-planul vieții publice

08:22Entertainment
Unde lucrează sora lui Mircea Badea. Deși este plecată din România, Naty câștigă bani de la televiziunea unde este angajat și faimosul său frate

09:41Actual
Prăjiturile de lux ale Dacianei Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta. Fosta europarlamentară are o cofetărie de fițe

08:59Actual
Salariul ospătarilor de la Guvern a dispărut. Ilie Bolojan nu mai dă mese după ședințele de la Palatul Victoria

10:22Actual
Ziua Z pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă va fi judecat pentru propagandă legionară

08:22Actual
Cine este, de fapt, patronul Prima TV. Are legături strânse cu omul care a creat gigantul Digi România

15:08Actual
Salariile pe care le încasează farmacistele de la Farmacia Tei, mai mari decât la Dr. Max sau Catena. Contează și câtă experiență au

16:38Actual
Tramvaiul groazei din București. Vagoanele Imperio se expun unor riscuri majore când circulă în această zonă a Capitalei

09:01Actual
Capitala nu va avea Sală Polivalentă nouă. Visul bucureștenilor de a vedea evenimente într-o locație ultramodernă nu se îndeplinește

14:11Actual
Scenariu negru pentru educația din România. Rectorul Universității Politehnica Timișoara lansează avertismente
Articole Similare

19:53Externe
SUA înăspresc controalele pentru turiști. Rețelele sociale devin obligatorii în cererea ESTA

17:38Externe
Tărâmul miliardarilor, părăsit. Supra-taxarea i-a pus pe fugă pe unii dintre cei mai bogați oameni de pe planetă

13:50Externe
Locotenentul lui Putin liniștește Europa. Ministrul de Externe al Rusiei anunță în ce condiții ar putea izbucni un conflict major pe bătrânul continent

13:16Externe
Un italian a adormit la birou și a fost dat afară din cadrul companiei, însă a găsit dreptatea în instanță. Cu ce s-a ales bărbatul

12:17Externe



