George Simion primeşte o mare lovitură chiar de la omul în cinstea căruia organizează petrecerea de miercuri, 26 martie. Chiar dacă partidul AUR a chemat în stradă susţinătorii lui Călin Georgescu în ziua în care acesta împlineşte 62 de ani, fostul candidat la alegerile prezidenţiale nu va fi prezent.
Partidul AUR a precizat că aniversatul nu va participa.
Au invocat intimitatea
George Simion susține într-un clip de Tiktok că oamenii se vor strânge miercuri în Piața Constituției încă de la ora 12:00.
„Dorim să precizăm că la eveniment nu vor participa domnul Călin Georgescu și nici soția acestuia, doamna Cristela Georgescu. Îi rugăm pe toți românii să le respecte intimitatea în această zi importantă”, a transmis AUR.
Proteste la AEP
Protestul începe de la ora 16:00, în fața Autorității Electorale Permanente (AEP), iar de acolo se mută în Piața Victoriei, de la ora 17:30.
„Suntem cu toții uniți, iar acțiunile de mâine au în vedere protestul față de lovitura de stat care s-a dat și semnul că noi nu l-am uitat pe Călin Georgescu, liderul mișcării România pe primul loc”, a declarat George Simion, care a continuat:
"Toți cei care se întâlnesc de la ora 12:00, și bravo lor pentru această acțiune a poporului român, noi vom face de la ora 16:00 un miting autorizat în fața AEP și de la 17:30 în Piața Victoriei, că așa au decis cei din cercul de încredere.
Dar cu toții, și Constituției, și Victoriei, vom fi împreună, uniți pentru liderul mișcării suveraniste".



















