Lovitură puternică pentru Elena Udrea! ANAF îi vinde și terenurile, după ce a lăsat-o fără mașini

Autor: Luciana Polite

Publicat: 02-02-2024 18:32

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) vrea să o lase pe Elena Udrea fără terenuri. Pentru a recupera prejudiciul de 8.116.800 lei, proprietățile fostului ministru au fost scoase în licitație publică. Mai bine de 2,2 milioane de lei ar putea primi statul din tranzacție.


În timpul în care
fostul ministru al Turismului își săvârșește pedeapsa de 6 ani, ANAF vrea să-i vândă terenurile din Sectorul 1, București, strada Constantin Godeanu. Peste 5.000 de metri pătrați. Vestea vine la nici măcar un an de când agenția i-a vândut o mașină Mercedes de 25.400 de lei și un Fiat 500.

Elena Udrea, condamnată 6 ani pentru dosarul Gala Bute


În anul 2015, dosarul „Gala Bute
” a ajuns pe masa instanței supreme. Principalele acuzații care o vizau direct pe Elena Udrea erau: luare și dare de mită, abuz în serviciu, spălare de bani și chiar complicitate la luare de mită.

Magistrații au arătat că pe data de 24 iunie 2011, din funcția de ministru al Dezvoltării Regionale și Turismului, blondina a semnat un contract pentru promovarea Galei Internaţionale de Box profesionist, făcută de către Federaţia Română de Box.

În contract se arată că pe 1 februarie 2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a plătit servicii de promovare care ajungeau la 8.116.800 lei. Banii achitați erau publici și proveneau din taxele și impozitele cetățenilor.
„Fondurile publice au fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanţarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului constituie în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului.

Prin încheierea contractului s-a urmărit în realitate asigurarea fondurilor necesare organizării galei de box menţionate, iar achiziţia de servicii de publicitate a reprezentat doar o justificare formală, pentru care nu există o nevoie reală a ministerului, cu unicul scop de a da o aparenţă de legalitate contractului. Mai mult, contractul a fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziţie publică şi au fost achiziţionate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanţare europeană”, au arătat procurorii.

CITEȘTE ȘI: Sume uriașe plătite de statul român pentru repatrierea condamnaților fugari! Elena Udrea și Alina Bica sunt numele grele de pe această listă

Mesajul transmis din închisoare de fostul ministru


În repetate rânduri, Elena Udrea a transmis, pe rețelele de socializare, că este nevinovată și că este închisă abuziv. A făcut o mulțime de proceduri și demersuri pentru a-și câștiga libertatea, dar tot în închisoare a rămas.
„Așa cum stau ilegal si abuziv în pușcărie pentru ca l-am adus pe Bute (Lucian Bute, n.r.) să boxeze în România, justiția "Statului Paralel" continua să dea decizii halucinante în ceea ce ma privește, consfințind acuzațiile pe care mi le-a adus Kovesi, împotriva oricărei logici si a realității evidente!”, extras din postarea de Facebook făcută în mai 2023.

CITEȘTE ȘI: Pasiunea lui Traian Băsescu pentru Elena Udrea l-a înnebunit pe fostul președinte al României. Și-a distrus o veche prietenie, de dragul fostului ministru
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri