Guvernul Dăncilă primeste o lovitură puternică din partea reprezentanţiilor asociațiilor din Consiliul Economic şi Social.
Sâmbătă,Reprezentanţii asociațiilor din Consiliul Economic şi Social (CES) au anunţat că vor ataca în instanţă decizia prin care au fost revocaţi din Consiliu. Ei spun că hotărârea premierului Viorica Dăncilă nu este legală.
"Avem aici decizia Guvernului şi va fi atacată în instanţă, va fi atacată în contencios administrativ, pentru că articolul 14 din legea 248 stipulează clar că mandatul plenului CES este de 4 ani, care poate fi reînoit, dar nu poate fi scurtat, deci legea se exprimă clar în acest sens (...) Aşadar, mandatul noului plen a început la 1 ianuarie 2017, care trebuia să meargă până în 2020", a declarat Mircea Ciocan, reprezentant al Federaţiei Sanitas, potrivit Mediafax
George Chiuaru, reprezentantul pensionarilor, s-a declarat nemulţumit de excluderea sa din Consiliu, excludere despre care spune că a aflat, ca toți ceilaţi membri, din Monitorul Oficial, considerând că prin acest act Guvernul a demonstrat gradul de nepăsare cu care tratează pensionarii. "În România sunt 5.080.000 de pensionari. La ora actuală, nu mai au niciun reprezentant în CES. Care e concluzia? Guvernul nu mai are nevoie de pensionari, să moară, să scape de ei? Fără să ne anunţe, fără să ştim despre ce e vorba, fără să ştim că se face o verificare. Pur şi simplu a venit ca o bombă. Am aflat din Monitorul Oficial."
Daniela Vişoianu, de la Asociaţia Communication for Community, a declarat că semnalul pe care Guvernul îl transmite întregii societăţi prin demiterea membrilor CES este "Nu sunteţi cuminţi, staţi jos, nota 3, puteţi pleca acasă."
13 din 15 membri ai Consiliului Economic și Social au fost revocați, printr-o decizie publicată joi seară în Monitorul Oficial, la propunerea ministrului Muncii, Olguța Vasilescu. Singurii menținuți au fost Asociația Municipiilor din România și FACIAS. Reprezentanții Ministerului Muncii au transmis ulterior că decizia de revocare a celor 13 membri este legală. "Procedura a fost pe deplin respectată, în condițiile în care legea prevede că Guvernul își poate înlocui oricând reprezentanții în CES, așa cum, de altfel, o pot face si sindicatele și patronatele. De altfel, sindicatele și patronatele și-au înlocuit din membri chiar în acest an”, se arată în precizarea MMJS.
Vezi și
Șoferii primesc o nouă lovitură! Ce se va întâmpla de la 1 ianuarie
Care ar fi fost motivul din spatele arestării Elenei Udrea-Ce taxă plătea fostul ministru
Lovitura financiară pe care dat-o din Costa Rica! Suma fabuloasă pe care a pus mâna Elena Udrea


















