Lovitură uriașă pentru pensionari! Guvernul pregătește o măsură care va lăsa o categorie fără pensie

Autor: Luciana Polite

Publicat: 20-08-2025 07:53

Actualizat: 20-08-2025 09:08

Article thumbnail

Sursă foto: Dreamstime

După ce li s-a impus taxă către CAS dacă au pensie mai mare de 3.000 de lei, tot pe pensionari pică o măsură grea. De la Ministerul Muncii a plecat o Ordonanță de Urgență care anunță că cei care încă lucrează, își vor pierde pensia. Doar anumite categorii fac excepție. Sunt sute de mii de oameni în această situație.

În prezent, este în dezbatere la Guvern un proiect cu mai multe măsuri care vizează direct companiile de stat. Una dintre ele anunță că nu se vor mai putea face transferuri pe posturile vacante, între angajații instituțiilor de stat. Dacă au fost deja discutate, vor avea dreptul să mai plece în cel mult 30 de zile după ce intră ordonanța în vigoare.

PENSIONARI

O altă măsură este cea care interzice cumulul salariului cu pensia, măsură despre care a mai vorbit Ilie Bolojan și cu alte ocazii. Vizați sunt tot angajații de la stat, care s-au pensionat, dar încă lucrează ca bugetari la instituțiile publice, companiile de stat și regii autonome. Excepție ar putea face personalul din sistemul medical și cel didactic, dar încă nu este sigur.

CITEȘTE ȘI: Pânza de autostrăzi din România, ciuruită de lipsa banilor. În 2025 vom avea mai puține drumuri de viteză față de cât s-a preconizat

O altă categorie de viitori pensionari, lovită din plin de posibila măsură. Încă este la stadiul de proiect

În același document se arată că angajații de la stat care îndeplinesc condițiile de pensionare, dar nu ies din câmpul muncii, vor fi împinși de la spate. Dacă fac 70 de ani, vor fi puși să treacă la statutul de pensionari. Dacă au atins oricum vârsta legală, curând de 65 de ani pentru ambele sexe, vor fi nevoiți să obțină un acord anual al ordonatorului de credite sau al angajatorului.

„Personalul plătit din fonduri publice căruia i-a fost emisă decizia de pensionare, inclusiv decizia de pensie de serviciu sau decizia de pensionare din sistemul militar, are dreptul de a continua activitatea cu acordul anual al ordonatorului de credite/angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Neexercitarea acestui drept sau lipsa acordului conduc la încetarea de drept a contractului de muncă/raportului de serviciu militar”, se arată în documentul care îi vizează pe viitorii pensionari de la stat.

CITEȘTE ȘI: Guma Turbo, deliciul copilăriei comuniste, „a murit” lent și fără regrete. Valoarea unui astfel de produs costă o mică avere printre colecționari

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri