Ludovic Orban a lansat un mesaj dur către colegii din PNL: ”Nu poți să ignori voința evidentă a majorității zdrobitoare a cetățenilor României, să te încăpățânezi să formulezi o propunere care nu numai că nu beneficiază de acordul cetățenilor, dar este o propunere care se face împotriva voinței majorității zdrobitoare a cetățenilor români”.
”Dacă vrem să punem punct crizei, dacă vrem să refacem coaliția de guvernare, acest lucru nu se poate produce cu cel care a fost susținut ca președinte al partidului, care în momentul de față este persona non grata nu numai pentru posibilii parteneri din coaliție, ci și pentru cea mai mare parte a cetățenilor României. Să ne aducem aminte că încrederea în premier este de 11% și încrederea în actualul Guvern este de 13%. Nu poți să ignori voința evidentă a majorității zdrobitoare a cetățenilor României, să te încăpățânezi să formulezi o propunere care nu numai că nu beneficiază de acordul cetățenilor, dar este o propunere care se face împotriva voinței majorității zdrobitoare a cetățenilor români.
Nu au atâta minte politică ca să înțeleagă că nu poți să ignori în soluțiile pe care le propui un om care a beneficiat numai la congres de sprijinul a 40% dintre delegați în condițiile date și care se bucură, de asemenea, de respect și de încrederea unui număr semnificativ de cetățeni, dar pentru asta trebuie să ai luciditate, să trăiești cu picioarele pe pământ, nu cu capul în nori. În mod evident, așa cum a fost stabilit mandatul, `Cîțu sau nimeni altcineva`, decizia luată de Biroul Executiv este o decizie absurdă, o decizie care arată că textul nu ține cont de realitate și de nevoile fundamentale ale României”, a mai spus Ludovic Orban la B1TV.


















