Fostul președinte al PNL Ludovic Orban a anunțat că singura soluție este refacerea Coaliției de guvernare și a precizat că cele trei partide, PNL, USR-PLUS și minoritățile, precum şi minorităţile trebuie să se aşeze la masa negocierilor.
Ludovic Orban a declarat că premierul Florin Cîţu a rămas ”repetent” astăzi, prin rezultatul moţiunii de cenzură.
”Trebuie căutate punctele care ne unesc, care sunt destul de multe”, a mai spus Orban, el arătând că a văzut în discursul de astăzi că premierul s-a răfuit cu toate partidele, în condiţiile în care PNL nu poate guverna singur.
”Este momentul ca cei care au acţionat mai mult din ambiţie, din frustrare, să facă un pas înapoi şi să îi lase pe oamenii raţionali din PNL, USR-PLUS, UDMR şi minorităţi să se aşeze la masa negocierilor. (..) Preşedintele trebuie să înţeleagă că această criză a durat prea mult”, a mai spus Orban.
Fostul lider PNL a mai spus că Florin Cîţu nu mai poate obţine votul Parlamentului şi nu mai poate fi reînvestit, pentru că există o decizie a CCR care spune clar că premierul demis prin moţiune nu mai poate fi nominalizat premier.
”Eu nu pot să cred că Florin Cîţu mai poate fi reînvestit”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor, conform news.ro.


















