Președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, a transmis sâmbătă într-o conferință de presă, că formațiunea are ca obiectiv obţinerea unui procent între 7% şi 10% la alegerile europarlamentare de anul viitor.
El susţine că Forţa Dreptei este partidul cu cea mai rapidă creştere din România.
"Obiectivul nostru este să luăm între 7 şi 10 procente la europarlamentare. Un scor bun la europarlamentare va potenţa o creştere mai rapidă ulterioară. Sunt un om realist. Nu îmi fixez obiective să iau 90% sau 15%. Suntem un partid în curs de dezvoltare", a afirmat Orban.
Potrivit acestuia, Forţa Dreptei are deja organizaţii constituite în aproximativ 500 de unităţi administrativ teritoriale din totalul celor 3.300 din România.
"Suntem un partid care are un an şi trei luni vechime. Niciun alt partid nu s-a dezvoltat atât de repede, iar dezvoltarea este în nişte condiţii de ostilitate maximă, pentru că PSD - PNL calcă în picioare pe oricine are altă opinie şi pe oricine încearcă să îşi exprime o opinie critică faţă de ei", a adăugat liderul Forţei Dreptei, conform AGERPRES
Ludovic Orban intră 'tare' în alegerile din 2024: Forţa Dreptei este partidul cu cea mai rapidă creştere din România
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



