Vladimir Putin a pus capăt 'tradiției' de la fiecare sfârșit de an în care stătea de vorbă cu jurnaliștii. În apărarea sa, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susținut luni că liderul rus "vorbeşte în mod regulat cu presa, inclusiv în timpul vizitelor în străinătate".
Această conferinţă de presă anuală reunea sute de jurnalişti ruşi şi străini şi dura de obicei câteva ore, iar liderul rus răspundea în direct la întrebări legate de orice subiect, de la diplomaţie la problemele vieţii cotidiene din Rusia. Deseori, răspunsurile preşedintelui către mass-media erau de fapt nişte indicaţii adresate guvernului sau autorităţilor regionale.
Anul trecut, la conferinţa de presă anuală, Vladimir Putin a vorbit cu presa mai mult de patru ore.
Întâlnirea lui Vladimir Putin cu jurnaliştii de la sfârşit de an a avut loc în fiecare an începând din 2001, cu excepţia perioadei dintre 2008 şi 2012, când a fost prim-ministru.
Dmitri Peskov nu a oferit un motiv pentru această întrerupere a tradiţiei, dar a declarat că liderul rus "vorbeşte în mod regulat cu presa, inclusiv în timpul vizitelor în străinătate".
Decizia de a nu organiza conferinţa de presă de sfârşit de an vine în contextul în care Rusia, care a lansat o ofensivă militară împotriva Ucrainei în februarie, a suferit mai multe eşecuri militare în ultimele luni şi a declarat o mobilizare parţială în septembrie. De la începutul ofensivei, Rusia a fost lovită de o avalanşă de sancţiuni occidentale şi se confruntă acum cu un embargo asupra livrărilor de petrol către UE, scrie news.ro
Lui Vladimir Putin i s-a făcut 'frică' și a pus capăt la o tradiție veche de peste 10 ani: Vorbește în mod regulat cu presa, inclusiv în timpul vizitelor în străinătate
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

20 marActual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

20 marEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

20 marActual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

20 marActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

09:21Horoscop
Taxă pe horoscop, noua găselniță pentru pacienții spitalelor din România. Plata nu are nicio justificare pentru actul medical, ci doar pentru curiozitate

12 minute în urmăActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



