Chiar dacă sărbătorile de iarnă au trecut, stațiunile montane din țara noastră sunt încă pline de turiști. Dintre acestea se distinge însă Poiana Brașov, care este una dintre cele mai populare destinații pentru pasionații sporturilor de iarnă. În urmă cu câteva zile, cei care au urcat pe Vârful Postăvaru au avut însă parte de un spectacol neobișnuit. Este vorba despre un fenomen optic rar, care a impresionat toți turiștii aflați în zonă.
În ciuda faptului că perioada vacanțelor a trecut, turiștii iau în continuare cu asalt stațiunile montane din țara noastră. Ca în fiecare an, Poiana Brașov este una dintre destinațiile preferate de iubitorii sporturilor de iarnă, astfel că numărul celor care aleg să schieze aici este foarte mare.
Spectacol vizual rar pe cerul Brașovului
În urmă cu două săptămâni, turiștii care au urcat pe Vârful Postăvarul, aflat la 1799 de metri altitudine, au avut parte de un fenomen foarte rar. Mai exact, o sferă luminoasă a apărut în fața razelor soarelui, formând un spectacol vizual unic. Acest fenomen s-a produs ca urmare a funcționării instalațiilor de zăpadă artificială, astfel că un nor de zăpadă artificială a fost luminat din spate de soare. Turiștii s-au putut bucura de priveliștea de basm timp de aproximativ o oră.
„E un portal către o zi superbă” / „Este excelent, trebuie să pozăm! Spectacol, frumos la Brașov, ne place. E un fenomen, ceva… Am văzut pe internet” / „Mă uitam și nu înțelegeam ce se întâmplă, e ceva colorat”, au comentat câțiva turiști fascinați de frumusețea fenomenului.
Turiștii iau cu asalt stațiunile montane
Și vremea a ținut cu turiștii, temperaturile scăzute permițându-le administratorilor pârtiilor de schi să pornească toate instalațiile de zăpadă artificială. În plus, stațiunea nu mai este atât de aglomerată ca în perioada sărbătorilor de iarnă, astfel că turiștii se pot bucura în voie de frumusețile acestor locuri.
„O mică vacanță: să ne plimbăm, să facem poze, să ne bucurăm de iarnă, căci la noi n-a nins încă.” / „Anul trecut la fel am fost aici și am prins prima zăpadă de aici, din Poiana. Nimerim la zăpadă cam de fiecare dată când venim.” / „Este mai liber, nu este atât de aglomerat. De asta am ales să venim în perioada asta și am prins și zăpada de data asta.” / „În Tenerife sunt 24-26 de grade tot timpul anului, e insula primăverii eterne. Iar aici e zăpada eternă, cred. Ne place să alternăm căldura cu recele, știți cum e!”, au spus câțiva turiști din Poiana Brașov.



















