Luna septembrie vine cu vești mari pentru elevi! Câți bani vor primi lunar

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 05-09-2018 23:16

Actualizat: 05-09-2018 20:44

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Nelu Barbu, purtător de cuvânt al Guvernului, a anunțat, la Palatul Victoria,că în urma ședinței Executivului, s-a luat decizia măririi bursei ,, Bani de liceu".
















Potrivit acestuia, elevii vor primi lunar suma de 250 lei față de 180 cât era până în prezent.








„În şedinţa de Guvern de astăzi, pe ordinea suplimentară, la propunerea Ministerului Educaţiei, a fost aprobată o Hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea acelei hotărâri de Guvern ce priveşte aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială <Bani de liceu>, deci e vorba de o suplimentare. Începând cu noul an şcolar, fiecare beneficiar va primi lunar, pe toată durata cursurilor, în situaţia respectării tuturor condiţiilor prevăzute în legislaţie, suma de 250 de lei lunar faţă de 180 de lei lunar, cât era până în prezent",
a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.

Tot acesta a decalarat că
a fost majorat în şedinţa de Guvern şi plafonul maxim de acordare a bursei pe membru de familie.

De asemenea, valoarea plafonului maxim de acordare a bursei este crescută de la 150 de lei la 500 de lei pe membru de familie, dată fiind necesitatea de a corela plafonul de acordare a sprijinului cu situaţia economică actuală, anume salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată fiind stabilit, începând cu ianuarie 2018, la suma de 1.900 lei lunar", a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

 

 

Vezi și Averea NEDECLARATĂ a lui Darius Vâlcov! Cât de bogat ar fi, de fapt, consilierul premierului

Un nou mega-tun a fost dat de cel mai bogat român! Suma colosală pe care o va încasa Ion Țiriac


Apare un nou lanț de magazine în România: Cine a intrat în forță pe piața locală

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri