Lupta pentru Primăria Capitalei continuă! Cine ar putea candida în locul Gabrielei Firea, din partea PSD, împotriva lui Nicușor Dan

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 09-08-2023 14:15

Actualizat: 09-08-2023 14:12

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Promovată cu surle și trâmbițe de către președintele PSD, Marcel Ciolacu, ca fiind candidată 100%, din partea formațiunii social democrate, la Primăria Capitalei, Gabriela Firea ar putea să nu mai fie atât de 'iubită' de către partid, după scandalul "Azilelor Groazei". Primul nume vehiculat care i-ar putea lua locul ar fi Daniel Băluță, primar al Sectorului 4.


 


 


 


De asemenea, o altă variantă ar fi Robert Negoiță, independent, de la Sectorul 3. Politicianul ar putea reveni în PSD. Conform surselor politice, un al nume vehiculat este Cristian Popescu Piedone, primarul de la Sectorul 5.

Fosta primăriță, Gabriela Firea, a anunțat că va candida din nou la Primăaria Municipiului București, pentru a-l deposeda de funcție pe „rivalul" Nicușor Dan.

„Domnul președinte mi-a spus că eu sunt candidatul, că nu vede o altă persoană din cadrul PSD București. Mi-a spus foarte clar că are informații, ca prim-ministru știe că sunt nevinovată, că vina mea a fost că am avut încredere în oameni.

Vina mea este faptul că consiliera mea a avut legătură cu acea persoană implicată în cămine, nu eu direct, nici consiliera direct. Știe că sunt nevinovată și că în momentul acesta este dificil, dar că din punctul domniei sale de vedere, rămân candidatul PSD la Primăria Capitalei”, a declarat Gabriela Firea, pentru Antena 3.

Gabriela Firea, pregătită și să iasă definitiv din politică


Totuși, fostul ministru se așteaptă într-o anumită măsură ca Marcel Ciolacu să nu-și respecte promisiunea.

„Decizia politică aparține partidului și conducerii. Nu cred că ar fi un motiv foarte mare de supărare din partea mea dacă se va lua o altă decizie. Eu am răspuns cu informațiile pe care le dețin și cu discuțiile concrete cu domnul președinte.

De aici înainte, ce sondaje se vor realiza, ce analize se vor efectua de consultanți, ce sfaturi vom primi, dacă să menținem această candidatură sau nu și anul viitor, e prematur să răspund acum”, a mai declarat fostul ministru, conform romaniatv.net
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri