Ministerul Afacerilor Externe al României a confirmat că un cetățean român a murit pe frontul din Ucraina. Este vorba despre Rudolf Wittman, în vârstă de 27 de ani, originar din Arad.
Rudolf Wittman a luptat, o perioadă, în Legiunea Străină, iar după ce Federația Rusă a invadat Ucraina s-a decis să lupte și s-a înrolat în armata ucraineană.
”Confirmăm faptul ca autoritățile ucrainene ne-au informat cu privire la decesul unui cetățean român în Ucraina. Ministerul Afacerilor Externe, prin Consulatul General al României la Cernăuți a acordat asistență consulară specifică în cazurile de repatriere a trupurilor neînsuflețite, constând în eliberarea documentelor în astfel de situații”, a transmis MAE.
După ce a petrecut câțiva ani în Legiunea Străină, atunci când Rusia a invadat Ucraina, tânărul a simțit că este nevoie de el acolo și că trebuie să se înroleze în armata ucraineană, unde a luptat mai bine de un an, relatează Special Arad
















