Magazinele Carrefour s-au închis în toată țara. Retailerul francez își închide afacerile în Emiratele Arabe Unite

Autor: Ioana Vladucu

Publicat: 06-11-2024 11:13

Actualizat: 06-11-2024 12:46

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Clienţii celor de la Carrefour din zona asiatică își pierd supermarketul preferat. Asta pentru că managerii de la Carrefour Iordania au anunțat luni că retailerul își opreşte toate activitățile din țară, "lanțul" de aici fiind gestionat în franciză de compania Majid Al Futtaim din Emiratele Arabe Unite.

Anunțul nu a oferit niciun fel de detalii privind motivele sistării operațiunilor.

Decizia ar avea legătură cu un boicot

Chiar dacă la nivel oficial nu a fost dezvăluit niciun motiv pentru decizia radicală, o televiziune privată din Iordania, și Anadolu, agenția de presă a statului turc, au venit cu informaţii incendiare.

Plecarea Carrefour ar avea legătură cu boicotul declanșat față de Carrefour și alte branduri internaționale în țările musulmane din cauza activităților lor în teritoriile palestiniene aflate sub ocupație israeliană.

„Din 4 noiembrie Carrefour nu va mai continua să opereze în regat. Le mulțumim clienților noștri și ne cerem scuze pentru orice neplăceri care ar putea rezulta din această decizie”, a anunțat Carrefour Iordania într-un anunț distribuit luni seara pe pagina sa de Facebook.

Citiţi şi: Supermarketul cu produse de un leu a înnebunit clienții din România. Noi magazine apar peste noapte și vin cu reduceri irezistibile

Carrefour ar fi ajutat soldaţii

Televiziunea iordaniană transmite că criticile la adresa Carrefour s-au intensificat în timpul ofensivei declanșate de Israel în Fâșia Gaza, lanțul din Israel al retailerului francez fiind acuzat că a trimis pachete soldaților implicați în operațiune.

Majid Al Futtaim, compania care operează prin franciză supermarketurile Carrefour din Orientul Mijlociu, nu a dorit să comenteze inițial închiderea lanțului de magazine din Iordania.

Majid Al Futtaim a precizat ulterior că toate cele 36 de magazine Carrefour ale sale din Iordania vor fi înlocuite cu Hypermax, „un lanț arab de magazine alimentare complet nou”.

Carrefour anunţase luni că revizuiește modul în care angajații sunt tratați în Arabia Saudită de către franciza sa locală Majid Al Futtaim.

Angajați cu care a vorbit Amnesty International au povestit că au fost forțați să lucreze 60 de ore pe săptămână și că în unele situații orele suplimentare nu au fost plătite.

Citiţi şi: Românii lasă Lidl, Kaufland și Carrefour pentru acest hipermarket. Desertul care a înnebunit lumea este disponibil la un preț accesibil

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri