În ciuda problemelor economice cu care se confruntă în ultima perioadă, România este în continuare atrăgătoare pentru investitorii străini. Astfel, antreprenorii nu se feresc să intre pe piața din țara noastră, printre aceștia numărându-se și Kirill Perepelica, cofondator al aplicației ungurești de reducere a risipei alimentare Munch. Aceasta va fuziona cu aplicația românească similară, Bonapp, noua companie devenind liderul acestei piețe în România, Ungaria, Cehia și Slovacia.
Munch , aplicația ungurească de reducere a risipei alimentare, fuzionează cu aplicația românească similară, Bonapp. Noua companie rezultată din această fuziune va deveni liderul acestei piețe în România, Ungaria, Cehia și Slovacia. Bonapp a fost lansată în România, în anul 2021, în timp ce Munch a fost lansată în 2020, la Budapesta.
O nouă companie apare pe piața din România
Echipa unită a celor două aplicații va avea astfel 100 de oameni, iar de la 1 martie 2025, afacerea va opera în România prin aplicația redenumită Bonapp by Munch, în timp ce în Ungaria, Slovacia și Cehia va rămâne sub brandul Munch. Fondatorii celor două aplicații intenționează ca anul acesta să se extindă pe noi piețe, inclusiv în Bulgaria, Croația, Grecia, Serbia și Slovenia.
„În curând vom avea acoperire națională în România, pentru că Bonapp este deja prezentă în multe orașe, și datorită parteneriatului pe care ei l-au făcut cu rețeaua de supermarketuri Penny. Noi inițial am venit în România în 2021, în timpul pandemiei COVID, dar numai ca lansare-test, în Cluj și Târgu Mureș, cu un partener local. Dar nu am avut resurse atunci pentru a investi mai mulți bani și am decis atunci că, deși România era o piață strategică pentru noi, mai bine ne concentram pe piețele în care eram prezenți. Am închis apoi acea perioadă de probă și în 2024 am lansat Munch în București și apoi în Iași, dar acum, cu Bonapp, o să avem o acoperire mult mai mare în România. De aceea am vrut să facem această fuziune, pentru a avea acoperire națională în România”, a declarat Kirill Perepelica, cofondator Munch, pentru StartupCafe.ro.
Antreprenorul maghiar a identificat oportunitatea din țara noastră
Aplicația maghiară de reducere a risipei alimentare are o funcționalitate destul de simplă. Mai exact, consumatorii identifică magazinele, restaurantele sau cafenelele care au disponibile pachete de alimente bune de consum, dar care au rămas nevândute și „riscă” să fie aruncate. Oamenii le cumpără la preț redus cu 50-80% și fac economii, iar afacerile respective obțin și ele un venit, reducându-și pierderea. La final, aplicația percepe un comision de la business-urile înregistrate.
Kiril Perepelica, cofondator al Munch, a recunoscut că nu cunoaște foarte bine piața românească, însă a observat o creștere accelerată a comerțului online în România, acest aspect fiind important în alegerea făcută de compania sa.
„Eu cunosc piața românească doar din 2024, am experiență limitată. Dar eu, personal, văd o țară în creștere accelerată (boom), economia crește repede, este mult talent în această țară și sunt oameni dornici să construiască ceva. Văd ambiția în ochii oamenilor. De asemenea, am fost surprins să văd creșterea accelerată a comerțului online. Comparativ cu alte țări, business-ul bazat pe platformele online este foarte puternic în România și devine din ce în ce mai puternic. Aceasta este o valoare strategică pentru noi, în România nu ai doar un singur oraș mare, sunt mai multe”, a declarat Kirill Perepelica.



















