În anul 2024, când România trecea prin alegeri locale, parlamentare și prezidențialele anulate, au fost mărite pensiile și salariile minime. Așa cum se întâmplă, de regulă, în an electoral, promisiunea creșterii veniturilor a atras voturi, iar acum, o altă coaliție de guvernare vine cu măsuri de austeritate. Cu siguranță, nu vor mai exista creșteri în anul 2025, dar în 2026?
În prezent, noul ministru al Finanțelor este Alexandru Nazare, din partea PNL. A mai ocupat această funcție și în trecut, respectiv în perioada pandemică, între 2020 și 2021. El va fi cel care trebuie să gestioneze veniturile românilor, în parteneriat cu Ministerul Muncii. Instituția cu care va colabora îndeaproape va fi condusă de Florin Manole, venit din partea PSD la guvernare.

Recent, Nazare a fost întrebat dacă există vreo speranță prin care pensiile și salariile să crească anul viitor. Conform spuselor sale, șansele ar fi reduse:
„Am mari rezerve că sunt bani pentru majorări de pensii şi salarii în 2026, când noi astăzi suntem într-un exerciţiu de construire a unui pachet credibil”, a transmis ministrul.
Cu cât au crescut pensiile și salariile în anul electoral 2024. Cei cu venituri mici au primit măriri, dar cu ce preț?
În ianuarie 2024, toate pensiile au fost indexate cu indicele inflației, adică 13,8%. La doar câteva luni distanță, în septembrie 2024, a avut loc și recalcularea care le-a adus venituri mai mari celor 3,8 milioane de români vizați. Creșterea medie a fost de 622 de lei, respectiv 26%. Per total, în 2024,pensia medie a crescut de la 2117 lei la 2581 de lei.
La polul opus, salariile au crescut, în special minimul brut pe economie. În iulie 2024, a fost majorat de la 3300 de lei la 3700 de lei. Ultimul trimestru din 2024 a arătat un salariu mediu de 5645 de lei, în creștere cu 11% față de perioada similară a anului anterior.
În mod real, se simt aceste creșteri? Cifrele sunt optimiste, dar trebuie să ținem cont că s-au scumpit și chiriile, facturile, alimentele, serviciile. Bonus: urmează noi scumpiri, de la 1 iulie și din toamnă, care vor „șterge” efectele creșterilor infime făcute în 2024.



















