Pe data de 30 august, Administrația Prezidențială a anunțat că Klaus Iohannis o va vizita pe Maia Sandu sâmbătă, 31 august. Vestea vine în condițiile în care președinta Republicii Moldova susținea că este bolnavă de covid cu doar câteva zile înainte. Spunea că își va anula întâlnirile, dar se pare că a făcut o excepție pentru șeful statului. Mai mult decât atât, cei doi vor semna și o declarație comună.
La ora 11:00, președintele României va fi primit de președintele Republicii Moldova. Vor avea o serie de convorbiri, apoi va avea loc ceremonia semnării Declaraţiei Comune pentru cooperarea bilaterală, pentru consolidarea rezilienţei Republicii Moldova. La ora 12:00, vor urma și declarațiile de presă.

Cu prilejul vizitei, șeful statului va merge să depună un buchet de flori la bustul lui Mihai Eminescu din Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”. Mormântul scriitorului nu este în acest loc, ci în cimitirul Bellu din Capitală.
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va efectua, sâmbătă, 31 august 2024, o vizită oficială la Chişinău, la invitaţia Preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu. Vizita are loc inclusiv în contextul în care, la această dată, România şi Republica Moldova sărbătoresc Ziua Limbii Române. Preşedintele Klaus Iohannis va transmite la Chişinău un mesaj ferm de sprijin şi de încurajare pentru autorităţile şi cetăţenii Republicii Moldova, în efortul de reformă, de democratizare, de implementare ireversibilă a principiilor statului de drept şi de securizare a parcursului european”, anunţă vineri Administraţia Prezidenţială.
Maia Sandu susținea că este bolnavă de covid și că își va anula întâlnirile viitoare. Se pare că pentru Klaus Iohannis a făcut o excepție
Pe data de 26 august, președintele Republicii Moldova spunea că nu va participa la niciun eveniment din data menționată sau de pe 26 august. La vremea respectivă, spunea că are covid și că nu se simte rău, doar obosită. Transmitea că va sta izolată, acum doar 4 zile, dar iată că nu l-a refuzat pe Klaus Iohannis.
„Eu, din păcate, am luat Covid și nu voi putea participa la evenimentele publice de astăzi și de mâine. Eu mă simt bine, nu am alte simptome decât că sunt puțin mai obosită decât altă dată, dar pentru a nu crea riscuri pentru altă lume, voi sta izolată în următoarele câteva zile”, a precizat Maia Sandu într-un mesaj video pe Facebook.
















