Mâine este ceremonia prin care România preia oficial președinția Consiliului Uniunii Europene! Ce va pregăti Iohannis și PNL

Autor: Dumitrașcu Nicoleta

Publicat: 09-01-2019 23:05

Actualizat: 09-01-2019 22:14

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker şi Colegiul Comisarilor se vor afla la Bucureşti în perioada 10 - 11 ianuarie pentru a marca începerea oficială a Preşedinţiei române a Consiliului UE, ce va debuta cu un concert de deschidere începând cu ora 20:00.


Este ceremonia prin care România preia oficial președinția Consiliului Uniunii Europene.


Și nici președintele Klaus Iohannis nu a confirmat, până la ora transmiterii acestei știri, că va fi prezent la ceremonie.

"Președintele țării, până la această oră nu a confirmat participarea la acest eveniment și, din informațiile pe surse pe care le avem, confirmate din mai multe surse, președintele nu va participa la acest eveniment.


Care ar fi motivele pentru care președintele Republicii refuză să participe la unul dintre cele mai importante evenimente, dacă nu cumva cel mai important eveniment, pe care România îl are de gestionat în această perioadă?", a spus Mihai Gâdea.

În urmă cu câteva zile, Bernd Fabritius, un vechi prieten al președintelui Klaus Iohannis, astăzi însărcinat al Guvernului federal german pentru minorităţile naţionale şi pentru etnicii germani din afara ţării, a afirmat vineri într-un interviu că Guvernul României nu este deloc pregătit pentru președinția Consiliului Uniunii Europene și că cel care ar trebui să stea "în capul mesei" Consiliului este chiar președintele Iohannis.

"Guvernul României este deloc pregătit pentru această sarcină. A fi pregătit înseamnă exact a fi dobândit încrederea partenerilor pe plan european în domeniul democrației, în domeniul statului de drept, în domeniul combaterii corupției și în exact domeniul necesar pentru solicitările europene și nu naționale.

Dar Guvernul României în ultimii ani a făcut exact contrariul. A distrus încrederea care a exista vreodată. (...) Președintele Iohannis este șeful statului, el este o persoană foarte recunoscută, foarte pragmatică în cadrul partenerilor UE. Premierul Dăncilă este mai puțin cunoscut în acest cadru. Este cunoscut de fapt ca o persoană care mai mult execută avize și dorințe stabilite de partid și de persoane care nu sunt abilitate a reprezenta țara în plan european. Din acest motiv singura șansă pentru o perioadă de succes ar fi dacă președintele Iohannis ar fi locomotiva în fruntea președinției UE", a declarat Bernd Fabritius, la RFI.

Vezi și

De necrezut! Unde ar locui tatăl premierului Viorica Dăncilă (foto) – Imagini incredibile

Atomica a fost lansată! Viorica Dăncilă ar urma să-l trădeze pe Liviu Dragnea – Mișcare făcută pe la spate


Vești proaste pentru toți abonații telefoniilor mobile! Ce mare lovitură le pregătesc RCS-RDS, Vodafone, Orange și Telekom clienților lor 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri