Mâine se decide soarta guvernului Orban

Autor: Ion Motea

Publicat: 03-02-2020 21:01

Actualizat: 03-02-2020 20:09

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului se reunesc în şedinţă marţi, începând cu ora 12,00, pentru a stabili calendarul pentru dezbaterea şi votul la moţiunea de cenzură iniţiată de social-democraţi.


Moţiunea de cenzură intitulată "Guvernul Orban/PNL - privatizarea democraţiei româneşti", semnată de 208 parlamentari, a fost citită luni în plenul reunit al Parlamentului de deputatul PSD Daniel Suciu.


Potrivit Regulamentului Parlamentului, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult cinci zile de la data depunerii.


Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după trei zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.


Pentru a trece moţiunea de cenzură este nevoie de voturile favorabile a 233 de parlamentari.

Conform Constituţiei, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Guvernul este demis dacă, după asumarea răspunderii, se depune moţiune de cenzură şi aceasta este adoptată. Dacă Executivul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat.

Moţiunea social-democraţilor vine după ce, săptămâna trecută, Guvernul Orban şi-a angajat răspunderea pe proiectul privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, conform Agerpres.ro

 

Vezi și:

Guvernul Orban schimbă tacit legea! Cine va mai putea beneficia de bani de la stat

Salariu imens la ANAF! Cât câștigă lunar un consilier superior

Tot mai mulți magistrați vor să se pensioneze

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri