Majorare uriașă a prețului rovinietei! MIi de șoferi vor plăti chiar și de șase ori mai mult

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 03-03-2023 19:15

Actualizat: 03-03-2023 19:18

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministerul Transporturilor pregăteşte reguli noi după care vor fi calculate taxele de drum, iar una dintre acestea va fi norma de poluare. 


De data această sunt luați în vizor cei care se ocupă de transportul de mărfuri. Cu alte cuvinte, aceștia ar urma să plătească mult mai muți bani pentru rovinietă.





O măsură cel puțin interesantă având în vedere numărul mic de km de autostradă de care dispune România, dar și starea generală a infrastructurii din țară.

Mai mult, trebuie să realizăm că orice scumpire din transporturi are implicații de natură economică în ceea ce privește întreaga piață. În termeni mai ușori, orice ban în plus pe care un transportator îl plătește va genera o scumpire.

Transportatorii de mărfuri ar urma să plătească din 2026 o rovinietă de șase ori mai scumpă față de valoarea din prezent, de la 1.200 euro/an la 7.050 euro și chiar 16.000 euro din 2035, potrivit unui proiect pe care l-a prezentat Ministerul Transporturilor.

Este o modificare substanțială a sistemului de taxare atât pentru autoturisme, cât mai ales pentru camioane, o obligație prevăzută în Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR), cu termen vara anului 2023 pentru transpunerea în legislația națională, respectiv 2026 pentru aplicarea efectivă.



Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri