Mama gimnastei „furate” la Olimpiada de la Paris nu se lasă. Camelia Voinea vrea să se facă dreptate cu orice preț

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 06-08-2024 18:46

Actualizat: 06-08-2024 18:54

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Luni, 5 august 2024, a avut loc ultima finală pe aparate de la Jocurile Olimpice de la Paris. Printre concurentele probei de sol s-a aflat și Sabrina Maneca-Voinea, care a executat un exercițiu aproape perfect. În ciuda acestui fapt, gimnasta noastră a fost dezavantajată de arbitraj, pierzând astfel șansa de a urca pe podium. Mama gimnastei, Camelia Voinea, nu pare să accepte această nedreptate și a anunțat că va merge la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) și Protecția Copilului pentru a se face dreptate. 


Finala de gimnastică din proba la sol de la
Jocurile Olimpice de la Paris a fost așteptată cu sufletul la gură de milioane de români. Țara noastră a avut două reprezentante în această finală, și anume Ana Bărbosu și Sabrina Maneca-Voinea.

Sabrina a executat excelent exercițiul la sol, având mari speranțe la câștigarea unei medalii olimpice. Și Ana Bărbosu a avut un exercițiu aproape perfect, clasându-se la final pe locul trei. În ciuda faptului că a fost desemnată drept câștigătoare a medaliei de bronz, Ana Bărbosu a avut parte de un adevărat șoc. Americanii au făcut contestație la nota lui Jordan Chiles, în urma căreia aceasta a trecut pe locul 3, în timp ce gimnasta din țara noastră a fost retrogradată pe locul 4.


(NU RATA: Boicot românesc la Jocurile Olimpice. Marcel Ciolacu, decizie fermă după umilirea gimnastelor noastre: „Nu am putut să îi privesc lacrimile”)

Mama gimnastei Sabrina Maneca-Voinea vrea să se facă dreptate


În plus, Sabrina Maneca-Voinea a fost depunctată din cauza unei presupuse greșeli. Fără zecimea primită penalizare, Sabrina s-ar fi clasat pe locul trei. Dezamăgirea produsă de decizia arbitrilor a fost cu greu digerată de mama și antrenoarea tinerei gimnaste. Camelia Voinea vrea acum să meargă la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) și Protecția Copilului pentru a obține dreptatea pentru fiica sa.
„Bineînţeles, vrem să mergem şi la TAS, şi la Protecţia Copilului, la tot ce înseamnă dreptate, pentru că este un copil care a fost nedreptăţit. O să ajung şi la psiholog, pentru că nu mi se pare normal să dai într-un copil de 17 ani care doreşte să aducă României şi gimnasticii româneşti rezultate şi să muncească pentru România şi să nu fie răsplătită ca atare.

Eu am peste 100 de imagini în telefon, prin care vom demonstra că nu avea de ce să îşi ia penalizarea asta de 0,1. Şi aceeaşi anchetă au făcut-o şi americanii. Mihai Covaliu şi Nadia Comăneci sunt alături de noi şi le mulţumesc pentru ajutor, pentru că sunt alături de sportul românesc, sunt nişte oameni demni. Aseară am crezut că nu avem şanse să recuperăm medalia, dar dimineaţă am început să sper, pentru că s-a făcut expertiză la NBC şi peste tot.

Probabil că şi COSR va face plângere către TAS, nu stăm, ne dorim ca această medalie să revină României, pentru că acolo este locul ei, la gâtul Sabrinei. Cu acea zecime este clar că acea medalie ar fi revenit Sabrinei", a declarat Camelia Voinea.

(CITEȘTE ȘI: Marele ghinion al lui David Popovici. Băiatul de aur de la Jocurile Olimpice ar fi putut să înoate în bani)
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri