În cea de-a doua parte a lunii noiembrie, Digi România a început preluarea clienților prepaid de la Telekom România Mobile Communications. Unii clienți nu puteau fi apelați, marți, 18 noiembrie, odată cu schimbarea operatorului. Economedia.ro a notat că, pentru restabilirea serviciilor de telecomunicații, aceștia trebuie să dea un restart telefonului, după care vor primi mesajul „Bine ai venit în rețeaua Digi!”.
Digi România a dat startul preluării clienților de la Telekom Mobile
La data de 1 octombrie 2025, Vodafone România și Digi România au încheiat achiziția Telekom România Mobile Communications. Valoarea totală a tranzacției s-a ridicat la suma de 70 de milioane de euro. Digi a achitat 40 de milioane de euro în acest sens, în timp ce Vodafone a plătit 30 de milioane de euro.
Prima companie menționată a cumpărat clienții prepaid și anumite active, iar Vodafone s-a ales cu majoritatea angajaților, cu toți clienții postpaid și business, cu rețeaua de magazine și cu o bună parte din infrastructura de rețea tehnică.
În contextul parafării afacerii, Serghei Bulgac, directorul general al Digi România, a oferit o declarație. Acesta a spus, printre altele, că tranzacția orchestrată va aduce îmbunătățiri asupra calității serviciilor de voce și date mobile.
„Le urăm bun-venit utilizatorilor de cartele preplătite Telekom în rețeaua Digi, rețeaua cu cea mai bună acoperire din România, și ne propunem să le furnizăm servicii de calitate superioară la prețuri competitive. În același timp, le mulțumim abonaților noștri pentru încredere și îi informăm că această tranzacție va îmbunătăți calitatea serviciilor de voce și date mobile, va extinde acoperirea și va asigura servicii mai rapide și mai fiabile.
Tranzacția face parte din planul nostru de dezvoltare strategică, prin care investim constant în rețea și tehnologie de vârf pentru a oferi tuturor utilizatorilor acces la o conectivitate performantă”, a comunicat Bulgac, conform HotNews
Cifre importante pentru grupul telecom
Cei de la Digi au publicat rezultatele financiare pentru trimestrul #3 din 2025. Datele confirmă încă o perioadă de creștere semnificativă pentru grupul telecom.
Veniturile consolidate la nivel internațional au urcat la 561 de milioane de euro între lunile iulie și septembrie, cu 14% peste nivelul din perioada similară a anului trecut.
În primele nouă luni din 2025, compania a atins venituri de 1,643 miliarde de euro - creștere cu 16% față de același interval din 2024.
La capitolul servicii de telefonie mobilă, Digi a ajuns la 7,245 milioane de abonați în România, ceea ce indică un avans de 13,2% într-un singur an.



















