Produsele alimentare s-au scumpit peste tot în lume, nu doar în România. Indicele global al mâncării a crescut în luna aprilie până la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani.
Incertitudinea provocată de tarifele vamale americane începe să conteze tot mai mult în stabilirea preţurilor.
Modificările de preţuri, alarmante
Indicele preţurilor alimentelor, calculat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), a urcat în luna aprilie până la 128,3 puncte, cel mai mare din ultimii doi ani. Asta înseamnă că se observă modificări de preţuri foarte mari la un coş de alimente format din: cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.
"Fluctuaţiile cursului de schimb au influenţat mişcările preţurilor pe pieţele mondiale, în timp ce ajustările politicilor tarifare au intensificat incertitudinea pe piaţă", apreciază Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură.
Ce s-a scumpit cel mai mult:
carnea, care a înregistrat un avans de 3,2%
produsele lactate, care au crescut cu 2,4%
cerealele, care au crescut cu 1,2%
Unde e mâncare scumpă în România
Potrivit unor date ale Institutului Național de Statistică, în 3 orașe din România mâncarea e mai scumpă decât în București. Acestea sunt Arad, Miercurea Ciuc și Alba Iulia, unde un coș alimentar este deasupra ca preț celui din Capitală.
În această comparaţie au intrat următoarelor produse: cartofi, roșii, vinete, ardei gras, gogoșari, castraveți, telemea de oaie, lapte și ouă.
















