Marcel Boloș continuă Digitalizarea fiscală! După e-Factura, urmează e-TVA

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 08-02-2024 08:24

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, a anunțat că digitalizarea fiscală în România va face noi pași semnificativi, de data aceasta prin introducerea sistemului e-TVA.

Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș a anunțat că decontul TVA precompletat, e-TVA, este următorul pas în domeniul fiscal, după sistemul e-Factura.










”Digitalizarea fiscală se întâmplă. Cu toate că e un drum cu multe obstacole, iată că România trece de la eternele promisiuni la pași concreți, în fiecare zi. Mai este mult de muncă până la punctul în care gestionarea veniturilor curente ale bugetului de stat, dar și organizarea inspecțiilor fiscale să fie complet digitalizată. Una dintre cele mai mari probleme este gestionarea și analiza cantității uriașe de date, în scopul analizei de risc și pentru atenuarea riscurilor care au un impact negativ major asupra bugetului de stat”, a declarat Marcel Boloș.

Vezi și: Pericolul din spatele cip-urilor! Un cunoscut expert cibernetic avertizează: Pot fi sparte

Ce reprezintă e-TVA


Marcel Boloș consideră că, e-TVA este un pas foarte important la capitolul digitalizării. Asfel că,  scopul Sistemului Informatic National RO e-TVA este de a precompleta informatii privind operatiunile impozabile in deconturile de TVA. Mai mult, aceste vor fi  puse la dispozitia persoanelor impozabile prin intermediul Spatiului Privat Virtual.
”Un pas vital în acest proces este introducerea sistemului e-TVA. O inovație care, zic eu, va schimba cu totul interacțiunea contribuabililor cu Ministerul Finanțelor și ANAF.

Bazat pe datele din e-Factura și e-Case de marcat, e-TVA va genera automat deconturi de TVA precompletate. Astfel, contribuabilii vor beneficia de un proces simplificat, iar autoritățile fiscale vor avea la dispoziție date mai precise și actualizate, contribuind la lupta împotrivă evaziunii.” mai spune Marcel Boloș.

Când se va implementa complet e-TVA


Ministrul a declarat că echipea responsabiă pentru proiect,lucrează asiduu pentru a respecta termenul asumat de 1 iulie 2024 pentru implementarea completă a sistemului e-TVA.


„Am avut o şedinţă cu direcţiile din MF și ANAF responsabile de proiect, pentru a vedea dacă progresul către implementarea sistemului este în grafic. Echipa face progrese importante,” a conchis Boloş, indicând un viitor promițător pentru digitalizarea fiscală în România.

Vezi și: Anunțul mult așteptat! Banii vor fi virați în conturile românilor în maxim 72 de ore!

Ce este e-Factura


Sistemul e-Factura a fost implementat la 1 ianuarie 2024. Acesta  emite facturile în format electronic, dar acesta presupune și generarea unui fișier XML care conține informațiile din factură și care se transmite la ANAF prin intermediul contului SPV. Astfel, ANAF va putea monitoriza corect gradul de colectare a TVA-ului și a celorlalte taxe și impozite, văzând în timp real ce facturi se emit între operatorii economici.









Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri