Vești importante de la Comisia Europeană. Recent, s-a revenit cu o serie de precizări privind plăţile, transferurile şi cecurile emise pe teritoriul Uniunii Europene dând exemple concrete în privinţa taxelor bancare ce pot fi percepute.
„Când efectuaţi o plată transfrontalieră în euro, în lei româneşti sau în coroane suedeze pe teritoriul UE, banca nu vă poate percepe o taxă mai mare decât cea aplicabilă unei tranzacţii naţionale echivalente. Chiar şi băncile care au sediul în ţările UE din afara zonei euro trebuie să respecte această regulă”, informează CE, referindu-se în mod special la transferurile dintr-un cont în altul în ţări diferite din UE, retragerile de numerar de la bancomate în ţările din UE, plăţile cu cardul de debit sau de credit oriunde în UE şi operaţiunile de debitare directă.
Spre exemplu, dacă banca vă percepe un comision de 1 EUR de fiecare dată când retrageţi numerar, în ţara de origine, de la un bancomat care nu face parte din reţeaua băncii, nu va putea să vă perceapă un comision mai mare dacă retrageţi bani de la un bancomat din altă ţară din UE.
Taxe pentru utilizarea cardului
Pe de altă parte, când efectuaţi o plată în UE cu cardul de credit sau de debit, comercianţii şi băncile nu vă pot percepe taxe suplimentare doar pentru utilizarea unui anumit card. Această regulă se aplică tuturor achiziţiilor cu cardul (în magazin sau on-line) efectuate în ţara de origine sau în altă ţară din UE.
Cardurile de credit sau de debit emise de sisteme terţe (de exemplu, American Express şi Diners Club) şi cardurile de credit profesionale sau de întreprindere, în cazul cărora factura este plătită de angajator, nu de posesorul cardului, nu sunt acoperite de normele UE privind serviciile de plată. Prin urmare, este posibil să vi se perceapă taxe suplimentare dacă utilizaţi aceste carduri.
Menţionăm că, dacă plătiţi în monede UE altele decât euro, s-ar putea ca furnizorul cardului să vă perceapă un comision de conversie monetară atunci când utilizaţi cardul în altă ţară, potrivit adevarul.
Vezi și:
Toți cei ce dețin acest tip de carduri sunt vizați! Cum puteți rămâne fără bani
Vești proaste! Mii de angajați își vor pierde locul de muncă
Guvernul a decis! Milioane de români beneficiază gratuit de aceste servicii
Mare atenție! Ce trebuie să știți despre comisionale cardurilor bancare atunci când plecați în străinătate
Trending

19 marPolitica
Călin Georgescu, criticat fără perdea de fosta voce BOR. Afirmația sa despre război l-a activat pe Vasile Bănescu

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

17:12Entertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay
Articole Similare

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie
„România riscă să dea faliment”, prognosticul sumbru dat de un celebru economist. Greșeala pe care Guvernul ar putea să o facă ar avea urmări grave

14 marEconomie
Greșeala majoră pe care o fac românii atunci când iau un credit. Top erori care pot duce la rate mai mari

14 marEconomie
Cum te poți verifica singur în Biroul de Credit. Procedura se face rapid și simplu

14 marEconomie



