Mii de prânzuri comunitare şi petreceri stradale sunt planificate duminică, 7 mai, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii pentru a marca încoronarea regelui Charles al III-lea şi a reginei consoarte Camilla, conform Agerpres.
Începând de la ora locală 12:00, în Marea Britanie se dă startul "Marelui dejun al încoronării", organizat duminică, în cadrul celor trei zile de festivităţi ocazionate de încoronarea regelui Charles al III-lea şi a reginei consoarte Camilla, în conformitate cu preocuparea noului monarh faţă de consolidarea comunităţilor locale.
Mii de evenimente vor avea astfel loc în toată ţara, pe străzi, în grădini, parcuri şi spaţii comunitare, la care vecini şi grupuri de prieteni sunt invitaţi să împartă mâncare şi să se distreze împreună pentru a celebra prietenia şi încoronarea primului monarh nou al Marii Britanii din ultimii 70 de ani.
Evenimentul va fi condus de Eden Project, al cărui "Mare dejun" ("Big Lunch") reuneşte în fiecare an milioane de persoane pentru a stimula spiritul comunitar, a reduce singurătatea şi a sprijini organizaţiile şi cauzele caritabile, conform site-ului Familiei Regale Britanice, www.royal.uk.
Premierul Marii Britanii, Rishi Sunak, a anunţat că va găzdui la rândul său un dejun la reşedinţa oficială din Downing Street.
Marea Britanie petrece! Mii de prânzuri comunitare şi petreceri stradale sunt planificate în cinstea regelui
Trending

25 sepEntertainment
Adriana Bahmuțeanu, ordin de protecție împotriva copiilor săi vitregi. Scandal în familia regretatului Silviu Prigoană, s-a ajuns în instanță

16:30Social
Rămâi fără pensie dacă lucrezi, în aceste situații. Plata ți se suspendă automat, este lege

17:30Social
Ninge în aceste orașe din România, din 10 octombrie. Meteorologii au anunțat zonele în care temperaturile scad considerabil

15:30Social
Cât consumă încărcătorul telefonului tău, dacă doar îl lași în priză. Nu contează că mobilul nu este conectat

25 sepSocial
Ea este soția lui Gheorghe Dincă, Monstrul din Caracal. A ales să vorbească public abia acum, nu are bani să divorțeze de criminal

25 sepEntertainment
Connect-R, acuzat de hărțuire. De unde a pornit scandalul în care este implicat cântărețulul și legătura cu Părintele Calistrat

16:00Social
Milioane de mașini de la Volkswagen și Audi, rechemate în service. Problema pe care o au, vezi dacă ești printre posesorii afectați

25 sepSocial
Insula Iubirii nu se mai difuzează. Când ar urma să fie redifuzată emisiunea și unde anume

10:30Economie
Tarifele la care ar putea ajunge motorina, după ce SUA oprește exporturile către România. Prețul pe care îl vor plăti șoferii

17:00Social
Unde va fi înnmormântat Viorel Lis. Anunțul făcut de Oana, soția fostului primar al Capitalei, despre planul politicianului
Articole Similare

20 minute în urmăEconomie
Pâinea s-ar putea scumpi cu până la 38,6% în 2026. Explicația brutăriilor și ce înseamnă pentru consumatori

circa 1 oră în urmăEconomie
Taxa turistică din București, 10 lei pe noapte. Cine plătește și de când se aplică

circa 1 oră în urmăSocial
Ce valoare are indemnizația de creșterea copilului, dacă îl naști după ce ai finalizat deja concediul primului bebeluș. Cum se face calculul, dacă nu ai mai avut un loc de muncă

18:30Social
Cum poți beneficia de analize medicale gratuite. Lista controalelor anuale pe care orice român ar trebui să le facă, multe sunt decontate de CNAS

18:00Social



