Marea Britanie se opune țărilor occidentale care încurajează Ucraina să accepte un comprmis cu Rusia. Boris Johnson: 'Abandonarea ucrainenilor ar fi respingătoare din punct de vedere moral'

Autor: Ion Motea

Publicat: 09-06-2022 17:45

Actualizat: 09-06-2022 17:43

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a atras atenția asupra dorinţei unor occidentali de a încuraja Ucraina să accepte un compromis cu Rusia, apreciind că acest lucru ar fi "respingător din punct de vedere moral".


"Să încurajezi o pace proastă în Ucraina, înseamnă să-l încurajezi pe Putin şi pe toţi cei din lume care cred că agresiunea este profitabilă
", a declarat premierul conservator în cadrul unui discurs susţinut la Blackpool, în nord-vestul Angliei, relatează AFP.


"
Asta ar fi o greşeală care ar deschide uşa pentru mai multe conflicte, mai multă instabilitate, mai multă incertitudine în lume şi deci mai multe dificultăţi economice", a adăugat el.


El a spus că ştie că "
unii, nu în această ţară ci în alte părţi, estimează că preţul susţinerii ucrainenilor este acum prea ridicat şi că trebuie încurajaţi să accepte ceea ce cere Putin".

"Abandonarea ucrainenilor ar fi respingătoare din punct de vedere moral", a adăugat el.

Vladimir Putin "nu va reuşi niciodată să subjuge Ucraina şi cu cât mai repede va înţelege asta, cu atât va fi mai bine, şi nu trebuie lăsat să ajungă la un succes parţial cucerind o parte din ţară cum a făcut în trecut şi să declare apoi un armistiţiu", a subliniat el, conform agerpres.ro.

Vezi și:


Mircea Geoană, secretarul general-adjunct al NATO: Războiul barbar pe care Rusia l-a declanşat împotriva Ucrainei independente schimbă în mod dramatic securitatea din Europa

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri