Marius Budăi, anunț de ultim moment: 'Acum putem cheltui primii bani din PNRR! Continuăm eforturile pentru eliminarea prevederilor conform cărora toate pensiile din România să se încadreze în 9,4% din PIB'

Autor: Ion Motea

Publicat: 08-03-2022 17:15

Actualizat: 08-03-2022 17:07

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro


Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a anunțat că se pot cheltui primii bani din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dar în continuare  se vor depune toate eforturile de pentru ajustarea PNRR și eliminarea prevederilor conform cărora toate pensiile din România să se încadreze în 9,4% din PIB, măsură prevăzută a fi aplicată până în anul 2070.




Acum putem cheltui primii bani din PNRR!


Am semnat Acordul de Finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), document necesar angajării cheltuielilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).


Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a încheiat deja contracte de consultanță cu Banca Mondială, care vizează patru reforme prevăzute ca jaloane și ținte în PNRR, în valoare de 5,8 milioane de euro, astfel că, începând de astăzi, se pot trage bani din PNRR. Economisim 2,5 milioane de euro, bani care rămân la dispoziția României.


În paralel, continuăm eforturile la nivel european pentru ajustarea PNRR și eliminarea prevederilor conform cărora toate pensiile din România, inclusiv indemnizațiile, cele de serviciu și militare de stat să se încadreze în 9,4% din PIB, măsură prevăzută a fi aplicată până în anul 2070”, a scris Marius Budăi pe Facebook.


Vezi și:


Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri