Mărturia unui străin lăsat să moară la Spitalul Pantelimon de medici: „Nu puteam să respir, mi-au închis ușa în nas”. Declarații tulburătoare, în plină anchetă

Autor: Luciana Polite

Publicat: 09-08-2024 16:45

Article thumbnail

Sursă foto: colaj Bugetul

În vremea în care mai mulți angajați de la Spitalul Pantelimon sunt la doar un pas de închisoare, un străin care a fost internat, acum mai bine de un an, vine cu noi dezvăluiri halucinante. A dat deja o serie de declarații și vrea să discute cu oamenii legii pentru a le prezenta o serie de dovezi. Pentru a se asigura că povestea sa cutremurătoare ajunge mai departe, a transmis, pe rețelele de socializare, la ce orori a fost supus nu doar el, ci și alți pacienți din unitatea medicală de stat.

Bărbatul s-a născut în Statele Unite ale Americii și a venit în România pentru că soția sa este româncă. În iunie 2023, a avut ghinionul de a ajunge la controversatul spital, după ce medicii de la Victor Babeș l-au trimis aici.

A fost la un pas să-și piardă viața, nu putea respira, iar asistentele l-au lăsat 4 ore să se chinuie. Partenera sa le-a sunat, pentru a le explica, în română. Abia când au amenințat cu poliția, pacientul a fost luat în serios.

„În iunie 2023, am fost pacient la Sfântul Pantelimon din București și aproape că am murit din cauza neglijenței lor. Am fotografii pe care le-am făcut în timp ce eram în spital care arată starea mea, capturi de ecran pe care le-am făcut când i-am trimis soției mele un mesaj, spunându-i că asistentele nu mă vor ajuta și că nu venea niciun medic pentru că am intrat în șoc anafilactic și mi se închidea gâtul.

La un moment dat, asistentele chiar închid ușile pacienților și lasă luminile aprinse drept „pedeapsă” pentru că un biet bătrân striga pentru că avea plosca plină cu urină și sânge”, a spus bărbatul, pe Reddit.

CITEȘTE ȘI: „Adio” post de manager la Spitalul Pantelimon, după audierile din cazul morților suspecte de la ATI. Ministrul Sănătății îl dă afară pe șefii care au permis să moară 17 pacienți

Bărbatul ar fi ajuns în șoc anafilactic din cauza medicilor de la Spitalul Pantelimon

Americanul susține că medicii de la Spitalul Pantelimon i-ar fi dat anumite medicamente care i-au produs șocul anafilactic. A încercat să dea în judecată personalul, dar i s-a transmis că documentele ar putea să „dispară” în cazul în care ar începe o anchetă.

„Am plătit un avocat care să îmi ofere o consultație pe malpraxis, dar mi-a spus că documentele ar putea să „dispară” din spital dacă aș încerca să pornesc o acțiune în justiție (adică ar distruge orice dovadă), chiar dacă aveam o mulțime de dovezi în mesaje și fotografii”, a spus fostul pacient.

„Norocul” său a fost că după cele 4 ore de așteptare, un medic l-a văzut și i-a dat, de urgență, 3 doze de adrenalină. În tot acel timp, se gândea că nu mai apuca să-și vadă copilul și soția.

„La aproape 4 ore după ce gâtul meu a început să se prăbușească, doctorul a apărut pentru tura de dimineață, iar când m-au văzut, a fost o panică absolută. Am fost dusă de urgență pe hol la UPU unde, în pragul morții, am fost adus înapoi cu nu una, nici două, ci TREI doze de adrenalină pentru a opri reacția. În tot timpul când eram pe punctul de a înfrunta moartea, i-am spus soției mele cât de mult o iubesc și să am grijă de copilul nostru. Acesta a fost cel mai aproape de moarte pe care am fost vreodată”, a adăugat americanul.

CITEȘTE ȘI: Detalii cutremurătoare în cazul deceselor suspecte de la Spitalul „Sfântul Pantelimon”. Stenogramele scot la iveală discuțiile uluitoare dintre cadrele medicale

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri