Potrivit femeii, bătrânii erau tratați inuman şi dacă încercau să comenteze sau să ceară ajutor erau pedepsiți drastic şi izolați în condiţii greu de descris. Şi când a semnalat situaţia Poliţiei, femeia a fost repezită şi ignorată.
"Au fost cazați în demisol, ceea ce mi s-a părut oripilant pentru niște persoane cu handicap, cu probleme psihice. Am început să aud tot felul de zgomote, sunete ciudate, țipete, plânsete, erau agresați fizic, verbal, li se aduceau cuvinte jignitoare, erau amenințați și atunci am început să sesizez toate aceste probleme.
Aici erau persoane între 25 și 50 de ani, cu afecțiuni psihice grave, severe, nu primeau tratamentul corespunzător, aveau tot felul de crize, țipau, se automutilau, erau altercații între ei și erau foarte agitați și modalitatea prin care personalul îi oprea din a mai țipa era tonul ridicat, amenințările, bătaia.
Am auzit sunete care sugerau și ei chiar spuneau "să nu mai dai mine", "de ce m-ai lovit". Erau amenințați cu izolatorul, ăsta era primul lucru, faptul că îi leagă, li se făcea dușuri reci.
Am auzit în direct când o pacientă era agitată și atunci o lua și făcea dușu reci și ea spunea "nu mai turna apă rece pe mine că mă dau cu capul de toți pereții". Aceste scene erau foarte frecvente un an și nouă luni. Noi am trăit văzând aceste lucruri și impactul emoțional a fost terifiant.
Am vorbit cu un domn polițist căruia i-am spus că eu sunt vecina, aud țipete, aud plânsete, Oamenii ăștia suferă.
M-a repezit domnul şi mi-a zis nu e treaba dvs. Noi aici am venit la un azil de stat. E un azil de nebun doamnă, lăsați-ne că avem treabă", a spus femeia, conform Antena 3 CNN













