„Mașina” de bani a lui Florin Călinescu a dat faliment. Fosta vedetă ProTv nu mai câștigă dintr-o afacere care îi aducea mulți bani

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 30-04-2024 09:09

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Fostul jurat de la ”Românii au Talent”, Florin Călinescu nu s-a rezumat doar la actorie și jurizare. Acesta s-a mai ocupat și de afaceri, care, de-a lungul anilor i-au adus sume uriașe.


În trecut acesta făcea afaceri chiar cu Ministerul Apărării Naționale, de unde scotea sume foarte mari. Însă, acesta a avut și o afacere în care a investit un milion de euro a ajuns în paragină.

Afaceri cu Ministerul Apărării Naționale


Puțini sunt cei care reușesc să facă afaceri profitabile. Florin Călinescu se numără printre cei de succes. De exemplu, în anul 2011,  prin firma sa Pro Optica SRL, Florin Călinescu a pus mâna pe contracte mari cu statul român, mai exact cu Ministerul Apărării Naționale care aveau să-i aducă sume fabuloase în acei ani.

În perioada 2001 – 2008, firma la care acesta era acționar principal i-a adus încasări de 30 de milioane de euro. Florin Călinescu a avut, de-a lungul anilor, mai multe  astfel de afaceri și cu alte structuri militare ale statului care i-au adus câștiguri fabuloase.

De asemenea, actorul are afaceri  domeniul imobiliarelor, restaurante, care i-au adus și alte câștiguri uriașe. Potrivit declarației de avere, Florin Călinescu mai deține și câteva terenuri in Brasov si Arges, case in Bucuresti, Timisoara si Brasov.

Afacerea eșuată a lui Florin Călinescu


În anul 2014, Florin Călinescu a cumpărat o locație, cu 300.000 de euro, pe care a darâmat-o și a reconstruit-o de la zero. După o investiție de aproape un milion de euro, care ar fi trebuit să îi aducă beneficii substanțiale, ballroom-ul elegant, de pe malul Lacului Herăstrău, nu a avut chiar un succes.

Tei ani a durat construcția și renovarea localului. Astfel că, în anul 2017 Florin Călinescu deschidea localul La Teatru.  Până în anul 2020, lucrurile au mers bine, însă, odată cu venirea pandemiei, localul a fost închis. ituația de criză de pe parcursul anului i-au înjumătățit profitul, ajungând la 14.400 lei, la una din companiile deținute de Florin Călinescu.

Citește și: EXCLUSIV | Florin Călinescu își cere drepturile pentru două mari producții difuzate de PRO TV: „Sunt create de mine”. Primele declarații ale actorului, după ce a ajuns la OSIM

Candidatura lui Florin Călinescu la europarlamentare, admisă de instanță după refuzul BEC


Partidul Diaspora Unită, din partea căruia candidează la europarlamentare, primul pe listă,Florin Călinescu, se va afla pe buletinul de vot la alegerile din 9 iunie.

Tribunalul Bucureşti, cât și  Curtea de Apel Bucureşti au admis definitiv candidaturile propuse de Partidul Diaspora Unită la alegerile pentru Parlamentul European.

Astfel, decizia Biroului Electoral Central care respingea candidaturile propuse de formaţiunea politică, a fost anulată.
"Votul este cel mai puternic instrument pe care îl ai pentru a-ţi exprima opiniile şi valorile. Ieşi la vot şi foloseşte-l cu înţelepciune" - scrie Florin Călinescu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

 
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri