Protestul declanșat de către angajații Poștei Române afectează nu numai bunul mers al companiei unde lucrează aceștia, dar și pe-al celorlalte societăți ce operează prin serviciul național de curierat.
ENEL România este și ea afectată de greva poștașilor. Astfel, reprezentanții companiei de electricitate le-au transmis clienților că va fi prelungit termenul de plată al facturilor.
Vezi și Văduva lui Condrea de la Hexi Pharma nu are LIMITE! Ce a făcut pentru BANI!
„Ca urmare a grevei spontane declanșate de angajații Poștei Române, vă aducem la cunoștință că transmiterea facturilor emise începând cu 24 octombrie 2016 va fi întârziată până la finalizarea grevei.
Pentru a veni în întâmpinarea clienților afectați de acest eveniment, compania Enel a decis prelungirea termenului de plată pentru clienții care ar fi trebuit să primească factura de energie electrică în perioada de derulare a grevei”, se arată în înștiințarea online transmisă de ENEL.
Vezi și Ryanair, 100.000 de bilete la super preț! Unde călătorești cu 2 euro
Măsură IMPORTANTĂ luată de ENEL România
Trending

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial



