Măsuri drastice- Se dau amenzi colosale începând cu luna această

Autor: Alexandra Iana, redactor

Publicat: 11-01-2024 08:45

Actualizat: 11-01-2024 00:30

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

După ce Legea 427/2023 a fost implementată, platformele online care comercializează sau pun la dispoziția persoanelor fizice diverse lucrări destinate utilizării în scopuri științifice, precum referate, proiecte, lucrări de absolvire, de licență, de diplomă, de disertație sau de doctorat, sau care sunt utilizate în procesul de evaluare, se expun riscului închiderii la cererea autorităților.


Înainte, legile pentru învățământul superior nu specificau în mod clar sancțiunile pentru astfel de situații. Noua legislație stabilește cum vor trata autoritățile române tranzacțiile acestui tip de conținut, distribuit prin mijloace electronice, impunând închiderea platformelor online și amendarea celor care le administrează.


Legea 427/2023
aduce schimbări privind sancționarea și eliminarea conținutului considerat ilegal pe internet. Astfel, în cazul în care o infracțiune este comisă prin mijloace electronice, agenții MAI pot decide să oprească imediat transmiterea conținutului în cauză pe o rețea de comunicații electronice.

Astfel, site-urile care comercializează sau pun la dispoziție lucrări academice pentru a fi folosite ca lucrări științifice, proiecte, referate, lucrări de absolvire vor fi închise, conform noilor prevederi. Cei care încalcă aceste reguli sunt obligați să execute sancțiunea impusă de agenții MAI.
În caz contrar, MAI poate solicita ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații) să blocheze accesul la site-urile care oferă conținut ilegal, să solicite furnizorilor de servicii să oprească stocarea sau transmiterea acestui conținut și să blocheze accesul utilizatorilor din România la conținutul ilegal, dacă eliminarea lui de pe sursă nu este posibilă.

ANCOM poate emite decizii pe baza solicitărilor MAI și aceste decizii pot fi contestate în instanță. Furnizorii implicați au 15 zile pentru a contesta decizia, în timp ce alte persoane afectate au 30 de zile. Cu toate acestea, contestația nu suspendă punerea în aplicare a deciziei ANCOM, ceea ce înseamnă că măsurile rămân valabile pe durata procesului.

Legea nouă prevede și sancțiuni pentru furnizorii de servicii de găzduire sau de rețele de comunicații electronice care nu respectă măsurile impuse de ANCOM, cu amenzi între 5.000 și 50.000 de lei. ANCOM este responsabilă pentru constatarea și aplicarea acestor sancțiuni.

Amendamentul care prevedea că redeschiderea site-urilor menționate constituie o infracțiune și este sancționată cu amenzi între 300.000 și 600.000 de lei a fost eliminat din noua formă a legii.

 

După ce Legea 427/2023 a fost implementată, platformele online care comercializează sau pun la dispoziția persoanelor fizice diverse lucrări destinate utilizării în scopuri științifice, precum referate, proiecte, lucrări de absolvire, de licență, de diplomă, de disertație sau de doctorat, sau care sunt utilizate în procesul de evaluare, se expun riscului închiderii la cererea autorităților.

Reprezentanții Poliției care constată că sunt vândute sau oferite online aceste lucrări pot solicita închiderea sau blocarea accesului la aceste site-uri.


Modificările din lege

Articolul 259 din Legea învățământului superior se modifică astfel:

(1) Autorii lucrărilor de licență, de disertație și de doctorat răspund pentru asigurarea originalității conținutului acestora.

Îndrumătorii lucrărilor de licență, de disertație și de doctorat au obligația de diligență în ceea ce privește verificarea conformității lucrărilor științifice în raport cu cerințele specifice unei creații originale.

(2) Este interzisă oferta de vânzare, vânzarea sau punerea la dispoziția persoanelor fizice, cu orice titlu a unor lucrări cu scopul de a fi folosite ca lucrări științifice, referate, proiecte, lucrări de absolvire, de licență, de diplomă, de disertație sau de doctorat ori în vederea promovării unor evaluări.

(3) Este interzisă cumpărarea unor lucrări cu scopul de a fi folosite ca lucrări științifice, referate, proiecte, lucrări de absolvire, de licență, de diplomă, de disertație sau de doctorat ori în vederea promovării unor evaluări.

(4) Fapta de organizare și desfășurare de către orice persoană a unor activități de formare fără autorizare de funcționare provizorie emisă de ARACIS și desfășurarea de activități educaționale în cadrul unor specializări/programe de studii neautorizate se sancționează conform prevederilor alin. (5).

(5) Constituie contravenție faptele prevăzute la alin. (2)-(4) și se sancționează cu: a)

– amendă de la 100.000 la 200.000 de lei, cele prevăzute la alin. (2) și (3); b) – vânzarea și cumpărarea de lucrări (n.r.)

– amendă de la 50.000 la 100.000 de lei, cele prevăzute la alin. (4)  – cursuri/specializări neautorizate (n.r.)

(6) Constatarea contravenției și aplicarea amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (5) se fac de către ofițerii sau agenții de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care au competențe în domeniu, la solicitarea motivată a instituției de învățământ superior.

(7) În cazul faptei prevăzute la alin. (2), care se săvârșește prin mijloace electronice, agenții constatatori ai Ministerului Afacerilor Interne pot dispune și sancțiunea complementară a întreruperii, de îndată, a transmiterii într-o rețea de comunicații electronice a conținutului care face obiectul constatării unei contravenții.

 

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri