Municipiile Alba Iulia, Roman, Focșani, Făgăraș și Roșiorii de Vede au decis să-și reducă emisiile de dioxid de carbon (CO2), cu până la 40%, până în 2030. Acestea s-au angajat să ia măsuri pentru reducerea emisiilor de CO2 cu procente cuprinse între 20 și 40%, până în anul deja menționat, prin intermediul proiectului „Orașe Verzi - Regiuni Verzi”.
Anunțul a fost făcut vineri, printr-un comunicat de presă, de către organizația care implementează acest program, Terra Mileniul III, relatează Agerpres.
„Măsurile propuse țin de modernizarea și eficientizarea iluminatului public, îmbunătățirea și modernizarea flotei auto, reabilitarea termică a clădirilor, utilizarea surselor regenerabile de energie, lucrări de infrastructură pentru fluidizarea traficului, achiziția de mijloace de transport cu consumuri reduse de carburanți sau creșterea spațiilor verzi. La aceste măsuri se adaugă promovarea achizițiilor verzi, activități de sensibilizare și conștientizare în comunitate, activități de training și pregătire profesională în domeniul energiei”, se arată în documentul amintit.
Alba Iulia, Roman, Focșani și Făgăraș au precizat că vor reduce nivelul Gazelor cu Efect de Seră (GES) până în 2020, în timp ce Roșiorii de Vede și-a asumat ținta de reducere a GES până în 2030.
Vezi și Revoltător! Sadism fără margini pe un câmp din România! Ce fac autoritățile


















