Din anul școlar 2025-2026, elevii de liceu din țara noastră vor putea studia timp de o oră pe săptămână o nouă disciplină, și anume „Dezvoltarea jocurilor video”. Cei care aleg această materie opțională, care se adresează elevilor de la toate filierele, profilurile și specializările, vor putea să învețe să creeze jocuri video.
Potrivit ordinului nr. 1.083 privind programa școlară publicată în Monitorul Oficial (MO), începând din anul școlar 2025-2026, elevii din România vor putea opta pentru disciplina „Dezvoltarea jocurilor video”. Aceasta va putea fi studiată timp de o oră pe săptămână de elevii de liceu de la toate filierele, profilurile și specializările. Totodată, necesită competențe minime de programare. Studiul materiei „Dezvoltarea jocurilor video” se va desfășura cu întregul colectiv de elevi, într-un laborator de informatică în care există un număr corespunzător de dotări.
În cadrul acestei discipline, elevii vor putea învăța să creeze jocuri simple, ba chiar și unele complexe. Potrivit programei școlare, această nouă materie „contribuie la dezvoltarea abilităților necesare pentru a reuși în era informațională, cum ar fi gândirea critică, gândirea creativă, capacitatea de a colabora și de a comunica eficient, flexibilitatea”.
O nouă materie școlară pentru elevii din țara noastră
Prin această materie se dorește inițierea elevilor în toate etapele de dezvoltare a jocurilor, de la proiectare până la publicare. Elevii vor fi implicați în activități similare cu cele ale profesioniștilor din domeniu, realizate pe grupe.
„Majoritatea copiilor, dar și a adulților din întreaga lume au utilizat jocuri video pentru a învăța sau pentru recreere, iar această disciplină le permite elevilor să înțeleagă mecanismele care stau la baza funcționării acestor jocuri și, în general, ale aplicațiilor digitale pe care le utilizează, precum și să dezvolte propriile aplicații de acest tip.
Dezvoltarea jocurilor implică abordarea învățării interdisciplinare, integrate, prin rolurile care includ povestire/narațiune, design grafic, animație, inginerie de sunet, management de proiect, utilizarea noțiunilor din matematică și științe pentru modelarea acțiunilor și reacțiilor personajelor în diverse situații, selectarea și aplicarea metodelor adecvate de proiectare, dar și conceperea algoritmilor și implementarea acestora în limbaj de programare, alegerea și utilizarea celor mai potrivite instrumente tehnologice pentru dezvoltare și implementare.
În România, dar și în alte țări, industria de dezvoltare a jocurilor ocupă un rol important pe piața muncii, iar programa școlară a disciplinei „Dezvoltarea jocurilor video” răspunde nevoilor de alfabetizare digitală din perspectiva noilor cerințe socio profesionale, printr-un curriculum relevant, vizând formarea unui set de competențe digitale pe care absolvenții învățământului liceal să le poată valorifica în viața activă. De asemenea, disciplina valorifică creativitatea și curiozitatea elevilor, oferindu-le șansa de a dobândi experiență inițială pentru un domeniu extrem de atractiv în rândul tinerilor”, se arată în programa școlară.



















