Medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății (OMS), a declarat că, în următoarele două - trei săptămâni, se va atinge nivelul de 20.000 de cazuri pe zi.
”Săptămâna asta probabil că vom avea o medie săptămânală de 9.000 de cazuri, peste o săptămână vom avea 13.000- 14.000 de cazuri, spre sfârşitul săptămânii viitoare. Această cifră de care toată lumea este speriată - de 20.000 de cazuri pe zi - este posibil să fie atinsă în următoarele două - trei săptămâni”, a declarat Alexandru Rafila.
Medicul crede că important nu este neapărat numărul de cazuri, ci numărul total de persoane care ajung la spital şi la ATI.
Întrebat la ce se aşteaptă, medicul a afirmat: ”Suprasolicitarea, depăşirea capacităţii de reacţie, de tratare a pacienţilor, este, din păcate, foarte – foarte aproape”.
Medicul a precizat că în spitalele din întreaga ţară sunt pacienţi trataţi în UPU sau care aşteaptă pe holuri găsirea unor paturi.
”Situaţia este foarte- foarte serioasă în acest moment”, a mai declarat medicul, conform News.ro.


















