Octavian Jurma, medic și cercetător, precizează că numărul de infectări va scădea spre sfârșitul anului, dar sistemul medical tot va fi sub presiune.
”În luna decembrie mă aștept să vedem o scădere mai accelerată a numărului de cazuri și a numărului de internări și să se îmbunătățească situația mai rapid. Astfel că sărbătorile, de bine de rău, vor fi un pic mai ”luminoase”. Dar aceasta este doar o supoziție teoretică. De ce mă tem? Acum noi am intrat în scenariul imunizării de turmă. Este clar că nu se iau măsuri, prin urmare infecția se va duce până arde tot ce poate în calea ei.
Aceasta înseamnă că avem, fie scenariul indian, când s-a dus foarte rapid în sus și a coborât, dar coborârea abruptă din India s-a datorat unor măsuri care s-au luat când s-au depășit 400.000 de cazuri pe zi. Ar mai fi un scenariu ca în Rusia, în care avem rata de vaccinare și opacitate similare. Acolo, aparent, numărul de cazuri nu a crescut foarte mult însă, vedem că numărul de decese se menține pe o pantă constantă și ascendentă, de trei luni.
Această situație poate fi un pericol enorm și pentru noi, în sensul în care o plafonare sau un platou prea lent descendent să ne ducă la un număr mare de cazuri, iar la noi aceasta înseamnă peste 6.000 de cazuri zilnice, care este pragul la care se saturează numărul de paturi alocate COVID. Noi avem cam 1.500 de paturi alocate Covid în programul de reziliență. Dintre acestea, aproximativ 800 se pot mobiliza ușor din zona patologiei normale în zona COVID. Dar peste acest număr, nu mai putem mobiliza rapid.
Vedem ce lent crește acum numărul de locuri la terapie intensivă deși necesarul ar fi mult peste 2.000 deja. Nu avem, nu putem. Trebuie să închidem secții întregi de chirurgie pentru 2-3 paturi”, a mai spus cercetătorul.
”Pentru noi, 4.000 de cazuri noi este un motiv de sărbătoare”
Conform calculelor doctorului Octavian Jurma, săptămâna viitoare vom avea un vârf, urmat de o scădere.
”Săptămâna viitoare am putea avea un vârf, să sperăm, urmat de o scădere. Însă, în funcție de cât de rapidă va fi scăderea, poate fi determinată situația din decembrie.
Presupunând că mergem pe scenariu indian și vom avea o coborâre abruptă, atunci, am putea coborî sub 6.000 de cazuri pe la mijlocul lunii lunii noiembrie. Asta înseamnă că la aproximativ două săptămâni după, vom asista la o scădere reală și la o ușurare a presiunii de pe spitale. Vom reveni la o presiune suportabilă a presiunii COVID în România. Din păcate însă pentru noi, un număr de 4.000 de cazuri pe zi este un motiv de sărbătoare”, a spus Jurma, conform ziare.com.


















