Medicul psihiatru Gabriel Diaconu, consilier al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, afirmă că omenirea în ultimii doi ani de zile a fost obișnuită cu termeni de război folosiți în comunicarea publică de către autorități în demersurile pentru combaterea pandemiei de COVID-19.
”Prețul păcii, perversiunea războiului
Trăim deja, de câțiva ani, într-o doctrină a ”războiului”.
Puși în fața unei populații de-o naivitate molipsitoare, frecvent copilăroasă și avidă de basme, în confruntarea cu noul coronavirus am introdus conceptul de ”luptă” cu pandemia. Am folosit un vocabular încărcat simbolic de elemente militare. Mai mult, de la momentul la care primele vaccinuri anti-COVID au devenit disponibile, am lăsat armata să se ocupe de logistică.
Am insistat că tragedia morților răpuși de complicațiile corona este ”cea mai mare de acest fel, în timpuri de pace”. Treptat, efectul de masă a fost o acceptare tacită a războiului, fie el în formă sanitară, informațională, hibridă sau – la limită – tradițional, asta însemnând arme și muniție.
Ai spune că n-a fost o greșeală din perspectiva comunicării.
Nu vom ști vreodată câte vieți am salvat, câți oameni am convins, câți sunt astăzi vii pentru că imagologia pe care le-am introdus-o în conștiință le-a aplecat balanța deciziei. Să fie atenți. Să-și supravegheze igiena. Să-și facă vaccinul la timp șamd. Dar și să ”lupte cu inamicul invizibil”, să fie vigilenți, să ”apere” eroii din ”linia întâi”.
Reciproc, nu vom ști – deși există indicii indirecte – care ar fi putut fi prețul unei alte linii de comunicare publică, în care pericolul COVID să fie strict păstrat la nivelul relație dintre o boală și-un bolnav. Sunt câteva țări care au adoptat această strategie pentru anumite perioade. Din păcate acestea sunt țări unde proporția dezastrului a fost covârșitoare, că vorbim de Brazilia, Iran, India, și altele. Inclusiv Rusia a avut de furcă, în pofida geografiei ei, cu răspândirea COVID respectiv fatalitatea dată de infecție.
Peisajul planetar a fost profund răscolit de efectul disruptiv al pandemiei. Energia statică acumulată n-a însemnat doar fragmentarea texturii sociale în majoritatea țărilor, dar și o cloazonare economică, acolo unde lanțurile logistice au fost întrerupte, fluxul banilor îngreunat, parcele întregi de producție și distribuție descuamate.
O acumulare critică de energie statică anunță de fiecare dată, în umanitatea modernă, iminența unui război. Când mintea individului e asaltată de incertitudini, de spaima contagioasă a morții, de suspiciune față de vecinul său om, cronometrul violenței începe să-și numere secundele. Printre altele, lăsând altceva la o parte, războiul este marele ”hard reset button” (buton de resetare) al economiilor. E un consumator hulpav de resurse, dar antrenează o întreagă industrie de producție. E sângeros, dar ordonează și simplifică existența oamenilor. Iar, în cele din urmă, pervers și definitiv, războiul reconfigurează harta lumii, naște noi religii, respectiv noi aspirații cât privește sentimentul de destin al umanității.
Ai spune că rândurile de mai sus fac apologia conflictului armat. Dimpotrivă. Doar susțin corolarul, anume pacea are un preț. Și-l plătim fiecare indiferent de convingeri, opinii sau preferințe. Unde războiul e reflex și instinct, pacea e intelect. Iar intelectul intervine când instinctele, reflexele, dau greș.
Pandemia de COVID a consumat multă resursă intelectuală. Am cerut oamenilor să învețe despre micro-organisme. Le-am cerut să capete competențe minime medicale într-un interval ridicol de scurt de timp. Până și cei mai răbdători dintre prietenii mei, până și cei mai aplecați spre lectură, spre studiu, curioși din fire privind mecanismele lumii, au dobândit o saturație a termenilor. S-au săturat de informație. S-au trezit mai puțin competenți, deși aparent știutori. S-a coagulat o nerăbdare, intoleranță și impulsivitate pe care nu le observam mai demult. Energie statică.
Întrebarea grea este, ieșim din filosofia pandemică încât să dezamorsăm un război? Cu siguranță propunerea este imorală, căci presupune condamnarea la boală, posibil la moarte a unor oameni.
Unde mai pui că restituirea palierelor anterioare de conviețuire, fără vreo formă de obligativitate sanitară, nu-ți dă certitudinea păcii. Ce-a fost de săvârșit, a fost săvârșit.
Umanitatea se află într-un impas, atâtea vieți la prelungirea deciziei unui grup restrâns, ultra-select de lideri, fiecare în spate cu o piramidă de instituții, relații între instituții, interese statale și trans-statale, o țesătură întortocheată de agende și contra-agende. Dar esențialmente tot oameni, deci vulnerabili ideii de-a tăia nodul gordian, sau să mute decisiv în zona fanteziei de vecinătate.
Despre toate aceste lucruri sunt, suntem, oameni care gândesc, care scriu. Nu pentru alta decât – între noi fie vorba – să oferim hrană de reflecție acelora care, prinși într-o anumită ordine, angrenați într-un anumit mecanism, vor avea poate nevoie să pice pe gânduri, sau să-și pună problema, sau să-și recapituleze premisele. Încât măcar să dea o șansă intelectului, deci păcii”, a scris Gabriel Diaconu pe Facebook.
