Medicul Radu Țincu avertizează în privința tulpinei Delta: Va ajunge și în România când se vor întoarce turiștii din Grecia

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 09-07-2021 17:45

Actualizat: 09-07-2021 16:29

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Medicul Radu Țincu a vorbit, pentru B1 TV, despre varianta Delta, cea care circulă în prezent în Grecia și a condus la creșterea numărului de cazuri de COVID-19.


Medicul ATI de la Spitalul Floreasca din București spune că înmulțirea numărului de cazuri de COVID-19, cauzate de tulpina Delta ar putea conduce la o transmitere accentuată și în România, odată cu revenirea turiștilor din vacanțe.

„Cel mai probabil această tulpină virală va ajunge și în România când se vor întoarce turiștii. Ea a fost deja confirmată la noi în țară, însă în mod clar această circulație din perioada estivală va uniformiza transmiterea acestei variante virale.





În mod clar autoritățile din toate țările supraveghează din punct de vedere epidemiologic evoluția pandemiei, în momentul în care incidențele se vor schimba, diferite țări vor intra și vor ieși pe lista verde sau galbenă.

Spania a intrat pe lista galbenă de curând, dar acest lucru nu reprezintă un pericol iminent imediat, pentru că avem în continuare campanie de imunizare, avem campanie de vaccinare.

Persoanele vaccinate încă pot să călătorească fără restricții dacă prezintă certificatul de vaccinare, dar pentru autoritățile din toate țările este esențială, pentru că trebuie luate anumite măsuri înainte ca transmiterea să devină una accelerată”, a explicat medicul Radu Țincu, pentru B1 TV.

Vaccinurile, eficiente împotriva variantei Delta


„Vaccinurile sunt eficiente împotriva acestei variantei virale, dar este necesar un nivel mai mare de anticorpi. Acest lucru ne arată o scădere a eficienței vaccinurilor, dacă inițial discutam de o eficiență de peste 94% – 95% în prevenirea formelor severe de COVID-19, pentru această variantă virală Delta, se pare că eficiența a scăzut undeva între 65& – 70%, lucru care ne spune că mutațiile acestea succesive care vizează virusul modifică proteina de suprafață și scade eficiența anticorpilor obținuți prin vaccinare, dar tot suntem protejați”, a mai adăugat medicul.

Grecia a înregistrat joi peste 2.000 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, cele mai multe dintre acestea fiind cauzate de varianta Delta. Astfel, au fost raportate cu 287 de cazuri mai mult, față de ziua precedentă.

Din păcate, Grecia se confruntă cu un nou val de cazuri, după ce a înregistrat o perioadă mai lungă în care numărul infectărilor a stagnat, informează b1tv.ro




Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri